Data publicării:
Novak Djokovic: Rafael Nadal va fi favoritul Roland Garros
Novak Djokovic, tenismanul sârb și actualul campion de la Roland Garros, îl consideră pe Rafael Nadal principalul favorit la câștigarea turneului parizian din 2024 (26 mai - 9 iunie), în cazul în care acesta va participa.
"Când vorbeşti de Roland Garros şi ştii că Nadal este aici, atunci el este cel mai mare favorit pentru mine", a declarat Novak Djokovic.
"Evident, este un pic diferit nivelul său de joc. Dar este Roland Garros şi este Nadal, iar cu respectul pe care il datorăm, este normal să-l plasăm în poziţia de favorit", a adăugat numărul unu mondial. Sârbul consideră că turneul "de anul acesta este mai deschis ca niciodată.
"Țoţi jucătorii care au câştigat anul acesta un mare turneu pe această suprafaţă, sunt printre candidaţii la titlu. Şi după aceea, poate eu, dacă mă simt bine"
"Casper Ruud este, cu siguranţă, unul din cei cinci candidaţi la victorie", a declarat Djokovic. "Alexander Zverev, Andrei Rublev, Stefanos Tsitsipas, toţi jucătorii care au câştigat anul acesta un mare turneu pe această suprafaţă, sunt printre candidaţii la titlu. Şi după aceea, poate eu, dacă mă simt bine. La Roland Garros şi la toate turnee de Mare Şlem, eu sunt un jucător puţin diferit", a completat acesta.
Novak Djokovic, cu 24 de titluri de Mare Șlem la activ, a împlinit 37 de ani. În acest an, el nu a reușit să câștige niciun turneu și nici măcar să ajungă în vreo finală. Totuși, a primit o invitație specială pentru a participa la turneul din Geneva, unde va încerca să se pregătească pentru competiția de la Paris, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News