Data actualizării:
Data publicării:

Noul Fiat Doblo, un plus de tehnologie - FOTO

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Fiat a prezentat primele imagini cu versiunea upgradată a modelului Doblo, care va fi disponibilă în showroom-uri începând cu luna februarie a anului viitor.

Noul Doblo are un aspect mai agresiv, rezultatul unor modificări substanţiale la nivelul designului. Italienii au redesenat blocurile optice frontale şi posterioare, precum şi spoilerul faţă. O gamă nouă de jante din aliaj completează lista schimbărilor la exterior.

În habitaclu notăm apariţia pe lista de echipamente a sistemului multimedia Uconnect, cu ecran tactil de 5 inci. Standard, toate modelele Doblo sunt dotate cu sistem stop&start, închidere centralizată, geamuri electrice faţă şi un pachet întreg de sisteme de siguranţă: ESP, Hill Start Assist, sistem de monitorizare a presiunii în pneuri.

Fiat Doblo este disponibil şi în versiune alungită, cu 7 locuri; în configuraţie cu 5 locuri, portbagajul are un volum util de 790 de litri, care poate fi mărit prin rabatarea banchetei fracţionabile 60/40. Posibilităţile de configurare sunt multiple: clienţii au de ales între 3 nivele de echipare (Pop, Easy şi Lounge), două variante de inălţime a caroseriei şi două versiuni de ampatament (normal sau alungit).

Sub capotă găsim 7 motorizări, pe benzină, diesel sau bi-fuel (în funcţie de piaţă), cu puteri cuprinse între 90 şi 135 CP.

VEZI ȘI: Noul Opel Karl. Informaţii şi imagini oficiale cu înlocuitorul lui Agila

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel