Noul Episcop de Huși, ceremonie de întronizare. Mii de credincioși, prezenți la slujbă
Mii de credincioşi s-au adunat duminică, în curtea Episcopiei Huşilor, pentru a participa la slujba de întronizare a noului ierarh, Ignatie Mureşeanul, oficiată de mitropolitul Teofan al Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de preoţi.
În mai multe biserici din judeţ, în special din mediul rural, nu sunt oficiate slujbe, pentru ca preoţii parohi să poată fi prezenţi la întronizare.
"Nu a fost o decizie în acest sens a Episcopiei Huşilor, ba, mai mult, le-am recomandat preoţilor să ţină slujbele. Sunt şi biserici în care nu se oficiază slujbele, în urma unor discuţii ale preoţilor parohi cu enoriaşii din localităţile respective. Au fost şi credincioşi care au dorit să vină în număr cât mai mare la slujba de întronizare, s-au organizat în grupuri, cu sprijinul preoţilor sau pe cont propriu. Din informaţiile pe care le am, au venit peste 12 autocare cu credincioşi din toate colţurile judeţului", a declarat, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Huşilor, Cosmin Gubernat, potrivit Agerpres.
Ignatie Mureşeanul a fost ales în postul vacant de episcop al Huşilor în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 5 octombrie.
Născut în localitatea Bilbor din judeţul Harghita, a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox 'Mitropolit Simion Ştefan' din Alba Iulia. Pregătirea universitară şi-a făcut-o la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii '1 Decembrie 1918' din Alba Iulia, la Atena ca bursier al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Grecia, şi la Facultatea de Teologie 'Patriarhul Justinian' din Bucureşti, unde şi-a susţinut teza de doctorat.
A fost hirotonit diacon şi preot în anul 2001 şi tuns în monahism în 2008. În 2011 a devenit arhimandrit.
A fost cadru didactic universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia.
În octombrie 2011 a fost ales, de Sfântul Sinod al BOR, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, cu titulatura Mureşeanul.
Scaunul de episcop al Huşilor a rămas vacant, după ce fostul episcop, Corneliu Bârladeanul, a făcut o cerere de retragere de la slujire, el fiind acuzat că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un bărbat.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News