Data actualizării:
Data publicării:

Noul șef NATO, vizită în România

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a acceptat invitația ministrului român de Externe, Bogdan Aurescu, de a efectua o vizită în România în 2015, potrivit unui comunicat al MAE remis DC News .

Bogan Aurescu și șeful NATO s-au întâlnit cu prilejul reuniunii miniștrilor de Externe ai Alianței. Șeful diplomației române a subliniat că România acordă o importanţă deosebită obţinerii, încă din 2015, a unor rezultate concrete şi vizibile privind aplicarea Planului de acţiune pentru creşterea nivelului de reacţie al Alianţei (Readiness Action Plan), inclusiv sub forma unei prezenţe Aliate pe teritoriul ţării noastre.

"În acest sens, ministrul român a reconfirmat disponibilitatea României de a găzdui elemente de comandă şi control ale NATO pe teritoriul naţional. Implementarea deplină şi susţinută a acestui Plan de acţiune este extrem de importantă pentru consolidarea securităţii Alianţei, în contextul provocărilor de securitate ce continuă să se agraveze în vecinătatea estică şi sudică a NATO", arată MAE.

Bogdan Aurescu, ofensivă diplomatică față de Germania

 

Bogdan Aurescu a apreciat că Alianţa trebuie să menţină în atenţie securitatea Mării Negre, acest fapt trebuind să fie reflectat în cadrul măsurilor de întărire a securităţii Aliate, inclusiv prin continuarea exerciţiilor comune, a schimbului de informaţii şi evaluări.

La rândul său, Secretarul General al NATO a apreciat rolul constant și substanțial al țării noastre în cadrul NATO, arătând că România și-a consolidat profilul unui Aliat solid, de încredere, cu abordări ce contribuie la securitatea Alianței în ansamblu. A apreciat în mod deosebit menținerea unei contribuții substanțiale a României în Afganistan, subliniind că aceasta are un rol esențial pentru reușita noii misiuni. A încurajat continuarea participării active a României la obiectivele și politicile Alianței.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel