Urmărește emisiunea live
Data publicării:

Noul director Carrefour anunță concedieri

Autor: Bogdan Bolojan | Categorie: Economie
WhatsApp

Noul director general al Carrefour, Alexandre Bompard, a prezentat marţi noul său plan strategic de relansare a activităţii, ce prevede reducerea costurilor, mii de concedieri şi majorarea investiţiilor în comerţul electronic, pe fondul concurenţei venite de la Amazon, dar şi noi parteneriate în China, transmit AFP, Bloomberg şi Reuters. 

Alegeri prezidentiale 2024

Carrefour, cel mai mare retailer european şi al doilea la nivel mondial după Wal-Mart, va renunţa la aproximativ 2.400 de angajaţi din Franţa, printr-o schemă de plecări voluntare. În Franţa, Carrefour este cel mai mare angajator din sectorul privat, aici lucrând 115.000 dintre cei 384.000 de angajaţi la nivel global. 

Carrefour intenţionează să vândă 273 de foste magazine Dia şi să reducă mărimea hipermarketurilor sale din Franţa. După anunţarea noului plan de relansare, acţiunile companiei au urcat marţi dimineaţă cu 4,9% la Bursa de la Paris. 

De asemenea, vor fi vândute mai multe produse organice, ţinta până în 2022 fiind triplarea vânzărilor pe acest segment, la cinci miliarde de euro. 

Dezvoltare pe online

Compania va accelera dezvoltarea online, pentru a ajunge în Franţa la o cotă de piaţă de 20% a vânzărilor alimentare online, şi va deschide în marile oraşe cel puţin 2.000 de magazine de proximitate în următorii ani. Investiţiile în comerţul electronic vor ajunge la 2,8 miliarde de euro (3,43 miliarde de dolari) până în 2022. 

În urma măsurilor de restructurare, Carrefour speră să facă economii anuale de două miliarde de euro (2,45 miliarde de dolari) până în 2020. 

De asemenea, retailerul a semnat un acord cu firmele chineze Tencent şi Yonghui, care vor prelua o participaţie minoritară în subsidiara Carrefour din China. 

Tencent Holdings, supranumit "Facebook-ul Chinei", deţine popularul serviciu de mesagerie WeChat şi este una dintre cele mai mari companii de jocuri din lume. 

Vânzări în scădere

Săptămâna trecută, Carrefour a înrăutăţit estimarea privind evoluţia profitului său operaţional în 2017, pentru a doua oară în ultimele şase luni, pe fondul încetinirii vânzărilor anuale. 

Retailerul francez se aşteaptă acum la un profit operaţional recurent de aproximativ două miliarde de euro pentru 2017, ceea ce ar reprezenta un declin de 15% la actualul curs valutar, şi o înrăutăţire faţă de declinul de 12% previzionat în august. 

Carrefour a anunţat că în 2017 vânzările la magazinele deschise de peste un an au crescut cu 1,6%, la 88,24 miliarde de euro, dar datele reprezintă o încetinire faţă de avansul de 3% înregistrat în 2016. 

În România, Grupul Carrefour numără 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri 'Carrefour', 218 supermarketuri (203 magazine 'Market' şi 15 magazine 'Express Orange'), 42 magazine de proximitate 'Express', 10 magazine de proximitate 'Contact', un magazin de comerţ online, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel