Data publicării:
Nouă țări europene au planuri mari pentru Marea Nordului: "Ca europeni, ne luăm destinul în mâini"
Lideri din nouă ţări europene, reuniţi luni în oraşul belgian Oostende, s-au angajat să crească de zece ori capacitatea de producţie ecologică de energie în Marea Nordului, de la 30 de GW putere eoliană instalată în prezent la 300 de GW în 2050.
Premierul belgian, Alexander de Croo, gazda reuniunii, a afirmat că prin demersul la care participă Belgia, Danemarca, Franţa, Germania, Irlanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia şi Regatul Unit "ca europeni, ne luăm destinul în mâini", informează Agerpres.
El a estimat că energia "la preţ accesibil, sigură şi durabilă" ar putea alimenta 300 de milioane de locuinţe. Cancelarul german, Olaf Scholz, a apreciat că "în Marea Nordului avem o centrală electrică practic la uşă".
Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, a declarat că creşterea producţiei de energie regenerabilă în Europa "ne va sufla în pânze tot vântul de care avem nevoie pentru a ne îndrepta spre neutralitatea climatică".
În declaraţia comună semnată, participanţii la conferinţă preconizează de asemenea dezvoltarea producţiei ecologice de hidrogen în Marea Nordului.
Temerea de spionaj, securitate pe măsură
El a avertizat însă, chiar de la sosirea la Oostende, că "infrastructura din Marea Nordului - atât turbinele eoliene, cât şi cablurile şi conductele - este expusă la sabotaj şi spionaj" şi a adăugat că este "extrem de importantă" colaborarea în domeniul securităţii.
În acest sens, semnatarii declaraţiei s-au angajat "să colaboreze pentru creşterea securităţii infrastructurii maritime şi submarine, în cadrul NATO şi al UE".
Scholz a insistat că trebuie început imediat cu identificarea de situri noi, eliberarea autorizaţiilor şi construcţia centralelor şi reţelelor. El a subliniat importanţa conectării capacităţilor de producţie maritime cu regiunile industriale din interiorul continentului.
Planuri pentru Marea Nordului
Într-o declaraţie separată a miniştrilor Energiei, Berlinul şi-a anunţat intenţia de ajunge până în 2045 la o producţie de 66 de GW în Marea Nordului.
Londra şi-a stabilit ca obiectiv o capacitate de 50 GW până în 2030, iar Belgia - 8 GW până în 2040. Luxemburgul, care nu are deschidere la mare, a promis asistenţă financiară pentru proiecte.
Cu ocazia summitului de la Oostende, la care au participat reprezentanţi a peste 100 de companii, au fost formulate şi alte angajamente. Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a convenit cu omologul său danez, Lars Aaagaard, o colaborare pentru instalaţii eoliene cu o capacitate de 10 GW.
Olanda şi Regatul Unit au anunţat planuri pentru o nouă linie electrică între o instalaţie eoliană din Marea Nordului şi ambele ţări; ministrul olandez al Energiei, Rob Jetten, a precizat că viitorul cablu submarin va putea transfera 2 GW de energie electrică, suficient pentru două milioane de locuinţe.
Tot luni, înaintea reuniunii de la Oostende, Ursula von der Leyen şi premierul norvegian, Jonas Gahr Store, au semnat la Bruxelles un acord de întărire a cooperării pentru energia regenerabilă, combaterea schimbărilor climatice şi protecţia mediului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News