Nouă microbuze indisponibilizate de poliţiştii suceveni, într-o acţiune de verificare a transportului public de persoane
Poliţiştii suceveni au indisponibilizat nouă microbuze şi au aplicat amenzi în valoare de peste 42.000 de lei, în cadrul unei acţiuni ce a vizat legalitatea efectuării transportului public de persoane, a informat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.
El a precizat că, în cadrul acţiunii, au fost reţinute nouă permise de conducere pentru încălcarea legislaţiei rutiere, 13 certificate de înmatriculare ale unor vehicule destinate transportului de persoane pentru lipsa ITP, defecţiuni tehnice sau lipsa conformităţii privind transportul de persoane şi au aplicat 37 de amenzi în valoare totală de 42.895 de lei, cele mai multe la Legea 38 din 2003 privind regimul transportului public de persoane şi HG 1.373 din 2008 privind transportul rutier, transmite Agerpres.
Totodată, poliţiştii au dispus indisponibilizarea a nouă autovehicule tip microbuz, identificate în trafic, cu care se efectua transport de persoane cu încălcarea Legii 38/2003.
Potrivit IPJ Suceava, acţiunea s-a desfăşurat având în vedere şi cazuistica anilor trecuţi, dar şi specificul acestei perioade în care muncitori sezonieri se deplasează în spaţiul vest european pentru activităţi lucrative, în scopul descurajării conducătorilor auto de a efectua transport internaţional rutier public de persoane cu încălcarea dispoziţiilor legale sau transport public de persoane contra cost fără a deţine o licenţă specifică tipului de transport efectuat.
Activităţile de control s-au realizat în ultima săptămână de Serviciul Rutier împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava - Biroul Rutier şi cei ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, vizată fiind legalitatea efectuării transportului rutier public de persoane, urmărindu-se cu preponderenţă depistarea în trafic a autovehiculelor destinate prin construcţie să transporte între 4+1 şi 8+1 persoane.
Poliţiştii solicită cetăţenilor să nu călătorească folosind mijloace de transport de ocazie sau neomologate, deoarece se expun unor multiple pericole.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News