Nouă inițiativă: Interzicerea folosirii petardelor în spațiile publice din România
Vasile Mihai Cucerzan, un profesor de sociologie din Cluj-Napoca, propune o nouă inițiativă legislativă. Aceea de a fi interzise folosirea petardelor în România.
Vasile Mihai Cucerzan este inițiatorul unei petiții antifumat ce a fost transformată mai apoi într-o Lege care a interzis fumatul în spațiile publice.
Sociologul dorește acum și interzicerea folosirii petardelor în spațiile publice din România.
”Au trecut Revelionul și Crăciunul, sper în condiții bune pentru cei mai mulți dintre noi. Totuși, în România continuă să existe o problemă: traficul produselor pirotehnice pare a fi scăpat de sub control. Iar aceasta într-o țară care a cunoscut deja tragedia clubului Colectiv. Tristul bilanț al ultimelor zile: un om și-a pierdut viața, alte zeci de persoane au fost rănite, numeroase animale au fost traumatizate sau mutilate, au fost consemnate câteva incendii etc. Din păcate, toate acestea din cauza petardelor. Cred că a devenit evident pentru toate mințile responsabile că lucrurile nu pot continua în acest mod. Pe această cale, îmi permit o nouă inițiativă: interzicerea comercializării și folosirii petardelor în toate spațiile publice din România. Sper că reprezentanții legislativului și presei vor analiza cu atenție și susține acest demers”, a scris Vasile Mihai Cucerzan pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News