Data actualizării:
Data publicării:

Nouă escrocherie pe WhatsApp. Fiți atenți la astfel de MESAJE

Autor: Doinița Manic | Categorie: Tehnologie
WhatsApp
Nouă escrocherie pe WhatsApp. Fiți atenți la astfel de MESAJE / Foto: Pixabay, de HeikoAL
Nouă escrocherie pe WhatsApp. Fiți atenți la astfel de MESAJE / Foto: Pixabay, de HeikoAL

A apărut o nouă înșelătorie pe WhatsApp.

O nouă înșelătorie a apărut pe WhatsApp. Hackerii au dat lovitura în alte țări, iar escrocheria poate ajunge oricând şi în România. Un bărbat din Marea Britanie era cât pe ce să fie păcălit din 1.730 de lire sterline. Acesta a primit un mesaj de la cineva care pretindea că este fiica lui, scrie eicestermercury.co.uk.

El a spus că a fost contactat de cineva care avea pe profilul de WhatsApp numele real al fiicei sale și că figura cu numărul ei de telefon mobil. Escrocul i-a cerut 1.730 de lire sterline pentru a cumpăra un nou calculator. Bărbatul nu și-a dat seama inițial că este înșelat și a început procesul de transfer al banilor. Abia în timpul procesului de plată a fost depistată escrocheria, de către bancă.

BANCA a depistat că este victima unei escrocherii

”Ca un idiot, m-am dus să plătesc online, dar a fost blocat de banca mea și am fost sfătuit să sun la un număr care era departamentul de fraudă al băncii mele.”, a povestit bărbatul.

El a adăugat: ”Banca a spus că este o înșelătorie foarte cunoscută - oamenii primesc mesaje de la membrii familiei. Au spus că au recunoscut tipul de înșelătorie. Din fericire, plata a fost oprită”.

Tatăl a vorbit apoi cu Action Fraud, centrul național de raportare a fraudelor și infracțiunilor cibernetice, care a confirmat, de asemenea, că este la curent cu această înșelătorie, despre care consilierul a spus că a apărut pentru prima dată pe radar în august 2021. Autoritățile l-au sfătuit să încerce să vorbească cu persoana care trimite mesajele dacă se întâmplat din nou și să nu facă o plată până nu va fi sigur că este autentică.

”Sunt mulțumit că nu am fost păcălit deoarece 1.700 de lire sterline înseamnă 1.700 de lire sterline. Nu vreau ca altcineva să fie prins la fel de ușor ca mine. Am căzut în plasă atât de ușor.”, a spus bărbatul.

Mai există o altă înșelătorie, la fel de cunoscută. Este vorba despre virusul ”codului Whatsapp”. Contul celui care îl accesează se blochează și livrează date, fotografii și videoclipuri hackerilor. Este descris ca un virus care blochează WhatsApp, dar în realitate este vorba despre un mesaj cu un cod din șase cifre pe care mulți oameni îl primesc.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel