Data publicării:

Nouă emisiune la Antena 3. Revenire în FORȚĂ: "Vorbim despre abuzuri, nedreptate sau ilegalitate"

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

"Forța de reacție" a intrat în acțiune, sâmbătă, la Antena 3. Sonia Simionov, gazda noului format din grila postului Intact Media Group, este reporterul special pe care ani de zile l-ați vazut în cele mai periculoase locuri și la cele mai dramatice evenimente. Acum vine, în fiecare sâmbătă, de la ora 17.00, să pună în mișcare oameni, instituții, mentalități încremenite.

Sonia Simionov a vorbit în exclusivitate pentru DC News despre "Forța de reacție", emisiune care deja este lider de audiență.

(w670)

DC News: "Forța de reacție"? De ce "Forța de reacție? 

Sonia Simionov: "Forţa de reacţie" este un format nou şi original care aduce în discuţie evenimentele de actualitate. Producţia pune într-o lumina nouă subiectele cele mai importante care au trecut în viteza ştirilor fără a fi pe deplin înţelese sau fără a avea o rezolvare.

DC News: Ce aduce nou această emisiune?

Sonia Simionov: Noutăţile sunt multe. Am dovedit-o deja în prima ediţie. În primul rând eu nu am doar calitatea de prezentator. Subiectul principal al fiecărei ediţii este documentat în întregime şi filmat, în teren, de mine. Practic, prezentatorul, merge în mijlocul evenimentului. Experienţa de reporter, timp de cinci ani de zile, m-a făcut să cunosc foarte bine munca de teren, iar acest lucru mă ajută să înţeleg pe deplin şi subiectele pe care le abordez în platou. Ne interesează direct omul de acasă. În consecinţă, o altă noutate este aceea că dăm sfaturi legale. Orice abuz, orice prejudiciu, orice nedreptate au la bază o cauză. Noi găsim cauza. Căutăm efectele. Cerem reacţii celor care ar fi trebuit să aibă grijă să nu se ajungă într-o anumită situaţie şi celor abilităţi să rezolve problema. Iar apoi informăm. Cu legea în faţă. Cum ar trebui să procedeze orice om care seloveşte de o situaţie similară cu cea prezentată de noi. În felul acesta oamenii de acasă îşi vor cunoaşte mai bine drepturile.

DC News: Am aflat că în platou vor veni eroi necunoscuți, autori ai unor idei excepționale, oameni cu adevărat valoroși. Veți aborda și teme din politică?

Sonia Simionov: În platou aducem doar persoanele implicate direct în subiectele sau poveştile pe care le prezentăm. În aşa fel încât să nu facem supoziţii. Temele abordate sunt, în principal, de eveniment, justiţie şi social. Dar nu excludem niciun domeniu atâta timp cât vorbim despre abuzuri, nedreptate sau ilegalitate.

DC News: Sâmbătă a fost prima ediția a emisiunii. Cum a fost?

Sonia Simionov: Am arătat deja, în prima ediţie de sâmbătă, că nu vorbim fără probe şi că atunci când cerem reacţii le şi primim. Unul dintre cazurile prezentate, cel cu surorile gemene care au fost abuzate de tatăl vitreg în copilărie, a primit deja sprijinul Poliţiei Române pentru a se deschide o anchetă şi chiar şi implicarea Fundaţiei Mereu Aproape. Este clar că felul în care ne percep oamenii de acasă este foarte important pentru noi. În acest sens deja s-a dovedit că ceea ce prezentăm este perceput în mod pozitiv de telespectatori. 'Forţa de reacţie' a fost lider de audienţă sâmbătă această. Aspect care ne încurajează! Pe această cale le şi mulţumim telespectatorilor şi îi asigurăm că şi sâmbătă aceasta vor vedea o emisiune la fel de curată, cu subiecte de actualitate şi de interes major.

Emisiunea este difuzată în direct, în fiecare sâmbătă de la ora 17:00 la ora 18:00, pe Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel