Data publicării:
UPDATE / DECIZIE în cazul brancardierului care a detubat din greșeală o pacientă
Este o zi importantă pentru brancardierul care a detubat din greșeală o pacientă de la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală.
UPDATE: Brancardierul a fost arestat preventiv, transmite Realitatea Plus.
Magistrații decid, miercuri, dacă brancardierul care a detubat din greșeală o pacientă de la aparate, provocându-i moartea, va merge după gratii. Inițial, brancardierul a fost plasat în arest la domiciliu.
Miercuri dimineață, începe ședința de judecată la Tribunalul București. Magistrații decid dacă îl vor trimite după gratii pentru 30 de zile pe brancardier.
Săptămâna trecută, magistrații de la Judecătoria Sectorului 3 au decis arestul la domiciliu în cazul său, însă procurorii au contestat această decizie și cer o măsură mai aspră pentru bărbatul de 58 de ani, potrivit Realitatea Plus.
Brancardierul a confundat o pacientă decedată cu o altă pacientă care trăia, în secția ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din Capitală și a deconectat-o pe aceasta de la aparate.
Bărbatul este cercetat pentru ucidere din culpă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News