Data publicării:
Nouă conducere a Asociației Naționale a Agenților de Turism. "Este o bucurie reţinută"
În cadrul alegerilor care au avut loc în data de 30 iunie 2020, membrii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) și-au desemnat noua conducere pentru următorii 2 ani.
"Astfel, domnul Dumitru Luca, director general Corali Holidays şi Prim-vicepreşedinte ANAT in ultimii 2 ani, a fost ales Preşedinte al patronatului pentru mandatul 2020 – 2022, înlocuindu-l în această funcție pe domnul Nicolae Demetriade. Dumitru Luca are o experienţă de peste 20 de ani în turism, este managerul şi administratorul agenţiei de turism Corali şi membru ANAT cu o vechime de 21 de ani în asociaţie (din primăvara anului 1999)", se arată în comunicatul de presă transmis.
”Este o bucurie reţinută. Este o reconfirmare din partea colegilor care m-au mandatat cu încrederea lor şi mi-am propus să nu-i dezamăgesc”, a declarat Dumitru Luca.
Echipa noului președinte ANAT
În acest mandat, într-o perioadă extrem de dificilă pentru toată industria turismului, noul președinte va face echipă și va fi sprijinit in demersurile sale pentru susținerea activității și intereselor agențiilor de turism din România de noii membri ai Biroului Executiv si Condiliului Director ANAT:
Lucian Boronea (Accent Travel&Events)
George Cioceanu (Travel Fuse)
Alin Burcea (Paralela 45)
Antonio Nițu (Aerotravel Lufthansa City Center)
Mirel Joacă-Bine (Xcess Tours)
Sorin Dencescu (Kron-Tour Lufthansa City Center)
Cosmin Marinof (Travel Brands)
Cristian Bărhălescu (Icar Tours)
Mălin Mălineanu (New Concept Travel)
Dan Goicea Cocktail Holidays), președintele Regiunii București-Ilfov
Cristian Vlad (Paralela 45 Făgăraș), președintele Regiunii Centru
Valeriu Claudiu Ștefan (Velmar Dreams), președintele Regiunii Sud
Andrei Chirilov (Laguna Tour), președintele Regiunii Sud-Est
Laura Dragu Popescu (Gorj Turism), președinte Regiunii Sud-Vest
Dumitru Nănescu (Inter Tour), președintele Regiunii Nord-Est
Diana Iluț (Sfara Tours), președintele Regiunii Nord-Vest
”Perspectivele nu sunt deloc încurajatoare, pentru că traversăm o perioadă de mare incertitudine. Probabil că acest sezon turistic este compromis, în mare parte; industria turismului este afectată la nivel global. Dar avem timp să ne pregătim pentru sezonul viitor, sperăm să avem și resursele necesare. În acest moment, cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este teama turiştilor, într-o oarecare măsură aceasta este însă nejustificată. Foarte mulţi se tem, nu mai au curaj să plece în vacanţă, au reţineri, îşi schimbă planurile iniţiale. Dar noi încercăm să ramânem optimişti si sa le insuflăm acestora încredere – fiecare merită pe deplin o vacanță”, a adăugat Dumitru Luca.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News