Nou sediu DNA. Voineag: Din păcate, în România ne-am obișnuit să nu avem așteptări prea ridicate când vorbim de condițiile de muncă la stat
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Marius Voineag / Foto: Agerpres
Marius Voineag / Foto: Agerpres
Conducerea Direcției Naționale Anticorupție a participat joi, 21 martie 2024, la inaugurarea noului sediu al Serviciului Teritorial Oradea.

„Din păcate, în România ne-am obișnuit să nu avem așteptări prea ridicate când vorbim de condițiile de muncă la stat. Aceasta este o abordare greșită. Dacă cea mai importantă resursă a noastră sunt oamenii, atunci ne interesează ca ei să fie cât mai productivi și cât mai motivați, iar condițiile de muncă și infrastructura disponibilă trebuie să fie la standarde cu nimic mai prejos decât cele din mediul privat. Având în vedere natura muncii noastre este important ca oamenii să dispună de resurse corespunzătoare și să vină cu plăcere la muncă. 

A doua resursă importantă în activitatea noastră este reputația, iar una dintre componentele acesteia se referă la imaginea instituției. Din această imagine face parte și sediul. Un sediu modern prezintă o identitate de imagine care transmite mesajul că și instituția este una modernă. Această inaugurare face parte din strategia noastră de a crește capacitatea instituțională investind și in infrastructura instituției. De fapt acesta este un mod de a investi indirect în oameni: de a crește productivitatea și motivația celor care lucrează în instituție și de a crește atractivitatea pentru cei din afară.”, a declarat procurorul-șef al DNA, Marius Voineag. 

imobilul reprezentând etajul 1 al clădirii Apollo din str. Republicii nr. 12 a fost dat în administrarea DNA în anul 2016 prin hotărâre de guvern și din acel moment au fost făcute demersuri pentru ca imobilul să poată fi folosit de procurorii Serviciului teritorial Oradea. 

Ulterior, Compania Națională de Investiții s-a ocupat de renovarea sediului și dotarea acestuia.

La festivitatea de la Oradea au mai participat:

- Alex Florența, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

- Florica Roman, președintele Curții de Apel Oradea,

- Stanciu Adrian, decanul Baroului Bihor,

- Manuela Pătrășcoiu, directorul general al Companiei Naționale de Investiții.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel