Nou protest. Angi Șerban: Tocmai s-a construit un DNA paralel
Protestatara #rezist Angi Șerban a povestit, pentru DC News, care va fi laitmotivul manifestației de duminică din Piața Victoriei și de ce nu a mai venit lumea în ultima perioadă la proteste.
Cu ce se deosebește protestul de duminică de celelalte?
Pentru protestul de duminică, 24 februarie, am cerut celor care vor să participe să aducă o pereche de încălțări ale rudelor care au plecat la muncă în străinătate. Încățările reprezintă ceea ce au lăsat oamenii care au plecat din țară din cauza corupției pentru că nu mai au unde munci în țară.
De ce nu mai vine lumea la proteste?
Războiul de uzură al PSD-ului dă roade, dar oamenii nu trebuie să cadă în plasa aceasta. Ei trebuie să iasă în stradă pentru că este singura variantă. Noi protestăm pentru a apăra justiția, însă este o temă destul de complicată. Politicienii din PSD fac lucrurile ca picătura chinezească. Sunt foarte multe tehnicalități. Oamenii le înțeleg cu greu. Propaganda e în floare și încearcă să denatureze mesajul nostru. Ei spun că, de fapt, nu e așa și că vor binele României când, în realitate, vor binele doar pentru ei. Oamenii sunt foarte obosiți. Cred că nu înțeleg gravitatea a ceea ce s-a întâmplat în ultima vreme. Nu își dau seama că tocmai s-a construit un DNA paralel. Au văzut că nu pot avea DNA-ul și au înființat altul. Oamenii nu pricep care este consecința asupra vieții lor. Nu înțeleg care este firul de la emiterea unei ordonanțe până la efectele asupra traiului lor zilnic. Masele de oameni nu sunt active... sunt reactive. Oamenii se satură repede.
Se acționează unitar în perspectiva acestor proteste?
Noi încercăm să colaborăm cât putem cu toată lumea. Nu putem și nici nu vrem să avem un control unic aspra diferitelor grupuri de protestatari. Noi oferim un loc, o oră și cine vrea să vină... vine.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News