Nou motiv de explozie socială: Curtea Constituțională judecă, miercuri, comasarea alegerilor
Curtea Contituțională ar trebui să decidă, miercuri, dacă legea privind comasarea alegerilor pentru care Guvernul Boc și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului este sau nu constitutională.
Orice decizie ar lua miercuri Curtea va influența protestele din țară.
Surse din cadrul Puterii ne-au declarat că sunt în acest momet trei variante de lucru.
Prima ar fi cea mai puțin nocivă pentru Putere, și anume Curtea Contituțională să amâne o decizie pentru vremuri mai liniștite. Singura problemă este că și săptămâna trecută a amânat luarea unei decizii și ar fi prea bătător la ochi.
A doua variantă de lucru este accea ca decizia Curții să fie una favorabilă Opoziției care a contestat legea, adică să decidă că nu se pot comasa alegerile locale cu cele parlamentare. Acest scenariu însă are neajunsurile lui. Ar însemna încă o victorie a protestatarilor, care, încurajați, ar merge până la capăt, adică până la demisia Guvernului și organizarea alegerilor anticipate.
Al treilea scenariu discutat în aceste ore de Putere este ca, miercuri, Curtea Constituțională să decidă că legea privind comasarea alegerilor este legală. Această decizie ar putea însă înfuria și mai rău opinia publică.
Sursele citate spun că luarea unei hotărâri se va baza pe studiile făcute de serviciile secrete și mai ales pe impresiile culese de agenții sub acoperire din rândul manifestanților în ultimele patru zile.
Citește și:
Strategia PDL pentru calmarea protestelor anti-Băsescu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News