Potrivit acestuia, tânăra este fiica bărbatului de 46 de ani suspectat de antrax, internat vineri pe Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati.
Epidemiologul Irina Alecu de la Direcţia de Sănătate Publică a menţionat că starea ambilor pacienţi este bună, aceştia aflându-se în spital sub tratament de specialitate.
"Pacienţii sunt într-o stare clinică bună, reacţionează bine la tratament. Antraxul este o boală vindecabilă prin terapie corectă şi prin urmarea tratamentului. Informaţiile nouă ne-au parvenit ieri, când Spitalul de boli infecţioase ne-a anunţat că este un bărbat care ar prezenta semne de antrax. Drept urmare, noi am alertat toate unităţile, conform procedurilor. Ne-am deplasat în teritoriu pentru a evalua familia şi contacţii. Fiica domnului a fost internată în cursul zilei de ieri pentru că prezenta şi dumneaei o leziune la nivelul mâinii", a afirmat Irina Alecu.
Autorităţile sanitare aşteaptă rezultatele analizelor de laborator efectuate la Institutul Cantacuzino pentru a confirma sau infirma cazurile de antrax de la Flondora.
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) s-au deplasat, luni după-amiază, la Flondora, pentru a lua primele măsuri pentru astfel de cazuri.
Directorul DSVSA, Minodora Vasiliu, a spus că există posibilitatea ca antraxul să fi fost contactat de la o bovină care a murit. Medicii sanitar-veterinari au declanşat o anchetă care urmăreşte, printre altele, prelevarea de probe atât de la animalul mort, cât şi de la celelalte 22 de bovine pe care bărbatul suspectat de antrax le are în gospodărie.
Ultimele două cazuri de antrax au fost înregistrate în judeţul Botoşani în anul 2009.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video