Data publicării:

Nou bilanţ al seismului din Peru şi Ecuador: 2 morţi şi 30 de răniţi

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Seismul cu magnitudinea 8 care s-a produs duminică în America de Sud a făcut două victime şi a rănit alte 30 de persoane în Peru şi Ecuador, potrivit unui nou bilanţ anunţat luni de echipele de intervenţie locale, informează AFP, potrivit Agerpres.

'Avem doi morţi din cauza seismului. A doua victimă făcută de acest puternic cutremur de pământ este un tânăr de 15 ani, care a fost lovit în zona capului' în timp ce se afla în locuinţa lui, în departamentul La Libertad din nordul statului Peru, a declarat Ricardo Seijas, directorul Apărării Civile din această ţară, pentru postul de televiziune Canal N.

Adolescentul a decedat în urma rănilor suferite, după ce a fost transportat la spital. Duminică, o persoană a murit după prăbuşirea unei stânci peste locuinţa sa din districtul Huarango, aflat tot în nordul statului Peru. În această ţară, 15 persoane au fost rănite, mai multe sute de clădiri avariate şi multe şcoli distruse.

În Ecuador, unde seismul a fost de asemenea resimţit, au fost raportaţi 15 răniţi. Cutremurul s-a produs duminică dimineaţă la ora locală 02:41 (07:41 GMT) la aproximativ 70 de kilometri sud-est de Lagunas, un oraş cu 12.000 de locuitori din partea nordică a statului Peru. Magnitudinea sa a fost estimată la 8 de Institutul de Geofizică din Peru (IGP) şi de omologul american al acestei instituţii, USGS. Adâncimea seismului a fost estimată la 110 kilometri de USGS şi la 141 de kilometri de institutul peruan.

În general, cu cât adâncimea unui seism este mai mare, cu atât impactul la suprafaţă este mai scăzut, însă în acest caz undele seismice se propagă pe distanţe mai mari, fapt ce explică motivul pentru care cutremurul a fost resimţit în Ecuador, Columbia, Bolivia şi Venezuela. Cutremurele de pământ sunt frecvente în Peru, Ecuador şi Chile. Pe 15 august 2007, un seism cu magnitudinea 7,9 s-a produs în regiunea Ica, la 325 de kilometri sud în raport cu Lima, şi a făcut peste 500 de morţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel