Data publicării:

Notă de fundamentare a Ordonanței privind noua lege a energiei: Posibil să intre în contradicție cu legislația europeană și națională

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Politica
WhatsApp
Fotografie de la Pok Rie: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/putere-linie-electrica-electricitate-energie-157827/
Fotografie de la Pok Rie: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/putere-linie-electrica-electricitate-energie-157827/

Detalii bombă în nota de fundamentare a Ordonanței privind noua lege a energiei.

Alegeri prezidentiale 2024

Poate cel mai important aspect din nota de fundamentare este că legea ar putea încălca legislația europeană și națională.

„S-a considerat necesară introducerea unor măsuri de corecție a funcționării celor două piețe, măsuri decise la nivel politic și guvernamental, dar care este posibil să intre în contradicție cu unele prevederi din Legea energiei electrice și gazelor naturale nr. 123/2012, ale Directivei europene 944/2019 (n.r. - cu privire la normele comune pentru piața internă de energie electrică) și ale Regulamentului 943/2019 (n.r. - Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului European privind piața de energie)”, scrie în nota de fundamentare a Ordonanței privind noua lege a energiei.

O altă bombă din nota de fundamentare este:

„Începând cu luna iunie 2021, prețurile la energie electrică și gaze naturale au început să crească, pe fondul cererii crescute de energie apărută dupa criza COVID și a tensiunilor dintre Federația Rusă, Ucraina și Uniunea Europeană, acestea atingand niveluri fără precedent. Spre exemplificare, prețul pe PZU al energiei electrice – pe care în luna august a.c. s-a tranzacționat circa 63% din estimatul de consum, a atins valoarea de 1000 euro/MWh, în timp ce pe piețele cu vânzare la termen s-au efectuat tranzacții la valoarea de 3960 lei/MWh.

În medie, prețurile la energie electrică au crescut de 2 până la 3 ori peste nivelurile istorice. Creșterea prețului la energie electrică atat la nivel european, cat si la nivel national au provocat perturbări sociale și economice considerabile. Astfel, consumatorii casnici, cu venituri mici și medii și un număr mare de întreprinderi mici și mijlocii s-au confruntat cu greutăți majore privind plata facturilor de energie electrică si gaze naturale, acestea având efecte de semnificative asupra economiei și bugetelor, reducând consumul privat și declanșând o spirală inflaționistă. Ca urmare, sărăcia energetică a crescut semnificativ, iar mulți agenți economici au trebuit să-și restrângă sau chiar să-si inchidă temporar activitatea.

Aceasta situatie poate genera un impact negativ si asupra ratei de somaj, cu consecinte in plan socio-economic. Prin OUG 27/2022, au fost stabilite mai multe categorii de beneficiari, clienți casnici și non-casnici, care au beneficiat de prețuri plafonate pentru energia electrică și/sau gazele naturale consumate, diferența dintre prețul plafonat și prețul real al celor doua utilitați fiind compensat de la bugetul de stat”.

VEZI AICI NOTA DE FUNDAMENTARE INTEGRALĂ.

CITEȘTE ȘI: Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) solicită o revizuire a noilor modificări aduse OUG 27/2022, pentru a se evita blocajul total al pieţei şi discontinutăţi în alimentarea cu energie a clienţilor şi face un nou apel la responsabilitate şi la o colaborare autentică între autorităţi şi industrie pentru analiza comună a datelor şi asumarea unor decizii corecte



"Situaţia este critică, mult prea serioasă şi afectează în mod direct continuitatea serviciilor de furnizare şi distribuţie", semnalează reprezentanţii ACUE într-un comunicat.

Potrivit acestora, modificările aduse OUG 27/2022, privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, agravează criza din sectorul energetic şi vulnerabilizează suplimentar clienţii finali.

"Stabilirea preţului mediu de decontare pentru furnizorii de energie electrică este o prevedere neconstituţională, contrară legislaţiei europene şi naţionale. Implementarea noilor măsuri nu se poate face de pe o zi pe alta, ci numai după un interval de minimum 30 de zile. Se facturează "pe firul apei", zilnic, nu la final de lună calendaristică. Schema de sprijin se prelungeşte până la 31 august 2023, dar nu există în documentele publicate de autorităţi niciun studiu de impact bugetar şi nici garanţia alocărilor bugetare. Nu este propusă nicio soluţie imediată pentru asigurarea energiei necesare funcţionării reţelelor de distribuţie", punctează aceştia în comunicat.

Ei menţionează că modificările OUG 27/2022, în forma publicată, vor duce la deteriorarea semnificativă a situaţiei financiare a operatorilor economici din zona de furnizare şi distribuţie a energiei, întrucât le impune pierderi financiare şi economice semnificative, nerecunoscute prin modalitatea de rambursare sau în tariful de distribuţie.

"Activitatea de furnizare şi distribuţie înregistrează deja pierderi de sute de milioane de euro, ca efect al legislaţiei în vigoare. Ignorarea costurilor reale contravine principiilor constituţionale, legislaţiei europene şi naţionale în domeniu", semnalează reprezentanţii ACU.

Ei subliniază că valoarea preţului mediu ponderat de decontare a energiei electrice a fost stabilită netransparent şi sub preţurile din piaţă, înregistrate pe platformele de tranzacţionare şi evidenţiate în rapoartele OPCOM. Autorităţile au vizibilitate totală în ceea ce priveşte evoluţia preţurilor pe piaţa angro de energie electrică, dar nu au arătat niciun calcul care să susţină valorile incluse în noile reglementări.

"Nu se pot impune pierderi ca efect al legislaţiei. Orice intervenţie în formarea preţurilor nu trebuie să aibă drept rezultat costuri suplimentare pentru participanţii la piaţă, într-un mod discriminatoriu. Astfel de decizii trebuie să fie clar definite, transparente, verificabile şi nediscriminatorii", a declarat Daniela Dărăban, directorul executiv al ACUE.

Reprezentanţii Federaţiei menţionează că, după luni de creştere accelerată a preţurilor pe piaţa angro, "perioadă în care autorităţile au asistat în mod pasiv", peste noapte, a fost stabilit un preţ maxim pentru decontarea sprijinului acordat consumatorilor de energie electrică, sub preţul pieţei şi sub costul achitat de furnizori.

"Federaţia ACUE înţelege nevoia introducerii unor mecanisme de control, care să asigure evitarea unor derapaje nepotrivite pe lanţul valoric al sectorului energetic, dar aceste măsuri trebuie să fie în limitele constituţionale, aliniate cu legislaţia din domeniul energetic şi calibrate în funcţie de rolul şi provocările fiecărui sector din domeniul energetic. Cu toată responsabilitatea, ne simţim datori să atragem atenţia asupra riscului ca, în situaţia foarte probabilă în care unii furnizori de energie electrică vor ajunge în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile de serviciu public, mecanismele specifice de furnizor de ultimă instanţă să nu mai funcţioneze efectiv şi eficient", susţin reprezentanţii companiilor din energie.

Ei semnalează, totodată, că preluarea unui portofoliu foarte mare de clienţi de către ceilalţi operatori desemnaţi nu va fi posibilă, având în vedere situaţia financiară precară a tuturor furnizorilor de energie şi faptul că lipsa de lichiditate nu o să permită achiziţii suplimentare de energie electrică, la preţurile actuale de pe piaţa angro.

În acelaşi timp, pentru activitatea de distribuţie de energie, soluţiile adoptate vin cu o întârziere de 6 luni şi adresează parţial situaţia critică în care au ajuns operatorii de distribuţie. Pentru perioada în care s-a decis îngheţarea tarifelor se corectează soluţia capitalizării diferenţelor de cost prin "activ reglementat", care să fie recunoscut ulterior de-a lungul unei perioade de 5 ani, dar nu este propusă nicio soluţie imediată pentru asigurarea energiei necesare funcţionării reţelelor de distribuţie.

ACUE este Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie care şi-a asumat misiunea de a contribui la dezvoltarea industriei energetice şi la competitivitatea economiei româneşti, prin promovarea beneficiilor pieţei libere, a practicilor concurenţiale corecte şi a mecanismelor care contribuie la buna funcţionare a pieţelor de energie electrică şi de gaze naturale. ACUE are 22 de membri, printre care se numără grupuri importante din domeniul energiei electrice şi gazelor naturale, cu un număr total de 24.000 de angajaţi şi cu o cifră de afaceri anuală de peste 5,5 miliarde de euro. Membrii ACUE reprezintă 56,4% din ansamblul pieţei de utilităţi din energie electrică şi, respectiv 89,9% din totalul pieţei de gaz.

Executivul a aprobat în şedinţa de joi Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea OUG 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale. Aceasta prevede, printre altele, extinderea până la 31 august 2023 a schemei de plafonare a preţurilor la energie, sancţionarea cu amendă de 5% din cifra de afaceri a tranzacţiilor succesive cu energie, plata unei contribuţii la Fondul de Tranziţie Energetică de către producătorii de energie electrică, entităţile agregate de producere a energiei electrice, traderii, furnizorii care desfăşoară activitatea de trading şi agregatorii care tranzacţionează cantităţi de energie electrică şi/sau gaze naturale pe piaţa angro şi plafon maxim de decontare al MW-ului de energie electrică de 1.300 lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel