Norvegia, un membru NATO care împarte granița cu Rusia în Arctica, a anunțat că își va ridica pregătirea militară ca răspuns la războiul din Ucraina.
„Armata își va ridica de mâine pregătirea în Norvegia”, a declarat prim-ministrul Jonas Gahr Store într-o conferință de presă.
„Aceasta este cea mai gravă situație de securitate din câteva decenii”, a adăugat el.
„În prezent nu avem niciun motiv să credem că Rusia dorește să implice Norvegia sau orice altă țară direct în război, dar războiul din Ucraina înseamnă că este necesar ca toate țările NATO să fie din ce în ce mai în garda”, a mai spus acesta, conform Al Jazeera.
Moscova confirmă că a lovit infrastructuri energetice în Ucraina cu 'arme de înaltă precizie'
Forţele armate ruse 'îşi continuă loviturile cu arme de înaltă precizie şi cu rază lungă de acţiune (...) împotriva comandamentului militar şi sistemelor energetice ale Ucrainei. Toate loviturile şi-au atins obiectivul. Toate ţintele desemnate au fost atinse', a declarat ministerul într-un comunicat.
Un 'atac masiv' al Rusiei a avut loc luni dimineaţă împotriva instalaţiilor energetice din mai multe regiuni ale Ucrainei, privând de apă 80% dintre consumatorii capitalei Kiev şi lăsând 'sute de localităţi' fără electricitate, aminteşte AFP. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, 'au fost lansate peste 50 de rachete de croazieră' asupra Ucrainei, 'folosind avioane' din nordul Mării Caspice şi din regiunea Rostov din Rusia.
Resturile uneia dintre ele, doborâte de forţele de la Kievului, au căzut asupra unui sat din Republica Moldova la graniţa cu Ucraina, a anunţat Chişinăul, raportând pagube materiale, dar fără victime imediat. Aceste noi lovituri masive au loc după ce Moscova a anunţat în weekend că îşi suspendă participarea la acordul privind exporturile de cereale ucrainene, vital pentru aprovizionarea alimentară mondială (citește AICI).
Ce conține „valiza de alarmă” a ucrainenilor. Oamenii își adaugă lumânări, lucruri de iarnă și medicamente anti-radiații
Pe fondul atacurilor Rusiei asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, locuitorii țării au schimbat conținutul „valizei de alarmă” în cazul unor circumstanțe neprevăzute. Acest lucru este dovedit de rezultatele unui sondaj comandat de Suspilne.
În special, în ultima lună, 43% dintre ucraineni au adăugat lucruri în valiza lor de alarmă, 28% nu au adăugat nimic, iar 29% nu o au sau au scos din ea tot conținutul (citește continuarea AICI).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- Carambol la Boița. Titi Aur, analiza videoclipului: Dacă nu se întâmpla, spuneau că bat câmpii
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu