„Prima prioritate, pe care Parlamentul nu a fost în stare de vreo trei ani să o realizeze, este de a pune în acord prevederile deciziilor Curţii Constituţionale cu textul de lege, care e obligatoriu în 45 de zile. Trebuia să treacă peste orice presiune făcută de o anume parte a mediei, de oficine de propagandă, de băieţii din servicii; trebuia să pună legea în contextul deciziei. Dar părerea mea este că un cod, şi am avut o discuţie cu ministrul Toader, care are peste 70 şi ceva de texte declarate neconstituţionale, nu are o viziune de politică penală', a afirmat Nicolai.
Europarlamentarul ALDE a precizat că ministrul Tudorel Toader i-a spus că a creat un grup în minister care va demara o operă de legiferare privind un nou cod penal. „Am avut o discuţie cu domnul Toader, sper să pună în acord, pentru că vedeţi câtă dezbatere este în jurul ei şi cât de puţin se doreşte chestiunea aceasta?... Cum vrei să pui în acord un text cu decizia Curţii Constituţionale - care este standardul meu clar de stat drept - atunci apare Bruxellesul, apare doamna Macovei, apar nu ştiu, câte o oficină de presă, şi spun că nu ştiu ce vrei să faci, să spânzuri pisica de bec, Doamne iartă-mă, că altceva nu înţeleg ... Domnul Toader a creat un grup în minister şi va încerca, după ce va pune de acord chestiunile astea, să începem o operă de legiferare. Până în 2020 sper că putem avea o dezbatere”, a concluzionat Norica Nicolai.
VEZI ȘI: Interceptări Mihaela Rădulescu, abuz DNA. Mircea Badea, replică NEROSTITĂ de Andreea Marin
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- Pensionarii primesc pensiile înainte de Paști. Adrian Negrescu: Nu mai ajung în capcana IFN-urilor
- NASA a plasat pe orbită o pânză solară de 80 m². La ce experiment va fi folosită
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor