Data publicării:

Noile reguli prin care Google aplică directiva UE privind drepturile de autor provoacă indignarea Franţei

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Aplicarea unei reforme europene cu privire la drepturile de autor conduce la o dispută între Google şi Franţa, după ce platforma de internet a refuzat plata editorilor de presă pentru folosirea extraselor din conţinuturile acestora, promiţând doar că nu le va reproduce fără acordul lor, poziţie calificată de guvernul francez drept inadmisibilă, relatează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

Compania a anunţat noi reguli care se vor aplica de luna viitoare în Franţa, conform unei legi adoptate în vară de parlamentul francez şi care transpune în legislaţia franceză o directivă europeană privind drepturile de autor. Franţa este prima ţară europeană care aplicată această directivă, adoptată în luna martie.

Noua lege stabileşte în special un drept conex în favoarea editorilor din presa scrisă şi agenţiilor de presă, măsură menită să le aducă acestora venituri în urma preluării conţinuturilor lor de către platformele de internet, pentru a compensa astfel prăbuşirea încasărilor publicitare în cazul presei scrise, în timp ce giganţii internetului, printre care Facebook şi Google, îşi opresc partea leului din încasările publicităţii online.

Adoptarea acestei directive a fost precedată de o intensă luptă de lobby la Bruxelles, unde aşa-numitele GAFA (Google, Apple, Facebook şi Amazon) au recurs la o mobilizare fără precedent pentru a o bloca sub pretextul diminuării libertăţii de exprimare pe internet.

Regulile prezentate de Google pentru a se conforma noii legislaţii franceze au scandalizat presa din Franţa şi guvernul de la Paris. Conform acestor reguli, editorii din presa scrisă franceză vor trebui să decidă în mod individual dacă extrase din conţinuturile lor şi alte imagini vor putea să apară alături de linkuri care trimit către website-urile lor, dar fără să primească bani pentru aceasta. Dacă editorii refuză, respectivele extrase şi imagini nu vor mai fi afişate în rezultatele motorului de căutare, dar vor continua totuşi să fie indexate, însă în acest caz editorii din presa scrisă riscă să-şi vadă diminuat traficul pe website-urile lor.

Ministrul francez al culturii, Franck Riester, a calificat această propunere a Google drept inacceptabilă şi a promis că va căuta o soluţie cu omologii săi europeni. Stabilirea unui drept conex trebuie să permită o împărţire justă a valorii produse, subliniază oficialul francez.

În replică, Google susţine că noile sale reguli sunt în interesul internauţilor, întrucât ele ar împiedica distorsionarea rezultatelor căutărilor de raţiuni comerciale. Google invocă de asemenea traficul pe care-l aduce pe website-urile editorilor din presă şi numeroasele programe, servicii şi stagii de formare prin care susţine presa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel