Noile iPhone 6, motivul pentru care Levi's şi L.L Bean remodelează buzunarele blugilor
Noile modele de iPhone lansate de Apple, ale căror dimensiuni ating şi diagonale de 5,5 inch, este motivul pentru care mai mulți producători de blugi din SUA, între care și celebrele branduri Levi's şi L.L Bean, vor croi buzunare mai mari la pantaloni.
Potrivit Business Insider, bloggerii americani de la Mashable susţin că au informaţii de la cinci producători de blugi care lucrează la remodelarea buzunarelor de la pantaloni, scrie Mediafax.
Între cei cinci producători care lucrează cu echipele de design pentru a face blugii compatibili cu noile modele de iPhone se numără și brandurile Levi's şi L.L Bean.
Citește și iPhone 6, delir printre clienți. Milioane de comenzi și cozi de kilometri
"Fără să ne referim neapărat la iPhone 6 crezul nostru, ca şi cel a lui Steve Jobs, este de a oferi produse care îmbunătăţesc măcar puţin viaţa consumatorilor", se arată într-un comunicat al Levi's.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News