Data publicării:

NOI reguli de ROAMING în Marea Britanie, de la 1 ianuarie. ANCOM, recomandare pentru români

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pixabay. Imagine cu rol ilustrativ

ANCOM anunță noi reguli de roaming în Marea Britanie, de la 1 ianuarie.

Începând cu data de 1 ianuarie 2021 reglementările europene privind „Roam like at home” nu mai sunt obligatorii pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (inclusiv Gibraltar), ca urmare a încheierii perioadei de tranziție după retragerea acestei țări din UE, anunță ANCOM.

Tarifele de roaming în Marea Britanie vor fi stabilite în continuare în condiții comerciale. ANCOM recomandă utilizatorilor români care vor călători în Marea Britanie să verifice în prealabil la furnizorul lor tarifele de roaming aplicabile.

Ce înseamnă încetarea mecanismului „Roam like at home” în Marea Britanie 

„Încetarea mecanismul „Roam like at home” în Marea Britanie de la 1 ianuarie 2021 înseamnă că operatorii telecom din România nu mai au obligația legală să ofere utilizatorilor roaming la tarife naționale în Marea Britanie. RLAH este un beneficiu garantat doar în interiorul Spațiului Economic European - bineînțeles, nu există o interdicție pentru furnizorii din România să păstreze în continuare Marea Britanie în sfera de aplicare RLAH, dar o astfel de decizie ține strict de strategia comercială a fiecărui furnizor. În orice caz, utilizatorii beneficiază de măsuri de protecție și în cazul călătoriilor în afara Uniunii Europene, precum mesajul de informare personalizat cu privire la tarifele de roaming aplicabile în statul vizitat sau atenționarea cu privire la atingerea plafonului financiar de 50 de Euro, fără TVA, pentru volumul de date consumat în roaming”, a declarat Eduard Lovin, vicepreședinte ANCOM, potrivit Mediafax.

Începând cu data de 15 iunie 2017, utilizatorii români care călătoresc ocazional în țările din Spațiul Economic European (SEE – Uniunea Europeană, Norvegia, Islanda și Liechtenstein) beneficiază de mecanismul „Roam like at home”, în baza căruia sunt tarifați pentru serviciul de roaming ca și cum ar fi un consum efectuat în România, în afara propriei rețele, în măsura în care acesta nu depășește limitele unei utilizări rezonabile.

Furnizorii pot stabili anumite condiții de utilizare a serviciului de roaming în UE/SEE (politica de utilizare rezonabilă) pentru a preveni folosirea abuzivă sau anormală a acestui serviciu în alte scopuri decât cele pentru călătorii ocazionale în afara României, de exemplu în scopul de a preveni roaming-ul permanent în UE/SEE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel