Data actualizării:
Data publicării:

Noi probleme cu legea pentru Tzancă Uraganu. A fost prins pe Autostrada A3 Bucureşti - Braşov circulând cu 159 km/h (surse)

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Instagram / tzanca__uraganu
Foto: Instagram / tzanca__uraganu

Un bărbat a fost depistat de poliţişti când conducea un autoturism pe Autostrada A3 Bucureşti - Braşov cu viteza de 159 km/h, a transmis, miercuri, Inspectoratul General al Poliţiei Române. 

Potrivit unui comunicat al IGPR, marţi, ora 22,07, poliţiştii Brigăzii Autostrăzi au depistat pe Autostrada A3 Bucureşti - Braşov, la km 10, din direcţia Ploieşti către Bucureşti, un autoturism, condus de un bărbat.

Surse judiciare au spus, pentru Agerpres, că ar fi vorba despre cântăreţul Andrei Velcu zis Tzancă Uraganu.

'Acesta circula pe autostrada A3 cu 159 km/h, pe un sector de drum pe care limita maximă admisă de viteză este de 100 km/h. În cauză, a fost aplicată o sancţiune contravenţională cu amendă de 1.485 de lei, fiind luată măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, pentru 90 de zile', se arată în comunicat.

Amintim faptul că Tzancă Uraganu a fost audiat recent de poliţişti într-o anchetă cu privire la deținerea de bani falşi. Cântărețul susţine, însă, că a fost victima fanilor săi care i-ar fi platit dedicațiile cu bani contrafăcuți. Poliţiştii au deschis o anchetă după ce un apropiat al lui Tzancă a mers la o casă de schimb valutar din Buzău cu o bancontă falsă de 20 de lire sterline.

Citește și - Topul celor mai periculoase manevre în trafic. Titi Aur: Accidentul se întâmplă în kilometrul care urmează, nu în sutele de mii dinainte / video

Titi Aur, invitat la emisiunea „DC Conducem”, de pe  DC News și  DC News TV, a vorbit despre cele mai periculoase manevre în trafic. 

Titi Aur a realizat, în exclusivitate pentru DC News și  DC News TV, topul celor mai periculoase manevre în trafic. Conform acestuia, printre acestea se numără nerespectarea vitezei, distragerea la volan, ignorarea celor mai mici detalii, dar și depășirea. 

'Nu se respectă viteza, viteza care are derivată și distanța față de mașina din față. Se merge de obicei cu viteză mai mare decât ar fi corect pentru drumul respectiv, legală sau ilegală. Dacă mergi cu 90km/h pe polei e legal că ești în afara localității, dar nu înseamnă că nu ești periculos. Deci viteza mare corelată cu nepăstrarea distanței.

O altă manevră care ar fi la egalitate sau poate chiar mai importantă este distragerea și mă refer, în primul rând, la telefonul mobil. Este greșeala pe care o face șoferul modern cel mai mult, cel mai nonșalant. Am văzut oameni importanți care au făcut afirmații, chiar în conferințe, și au spus că nu e ca și cum ai bea, ca și cum te-ai droga dacă ai folosit telefonul mobil. Într-adevăr, ca și faptă nu e chiar așa, legal nu e chiar așa, nu e demonstrabil, dar ca efect este. Adică am băut, m-am drogat sau m-am uitat în telefon, efectul este același. Atenția distributivă este mai mică și capacitatea de reacție este întârziată. Alcool, droguri, telefon mobil sau orice altă distragere au același efect.' Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel