Noi percheziţii la Primăria Buzău. Acuzațiile DIICOT
Procurorii DIICOT, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Buzău, au desfăşurat marţi după amiază percheziţii la sediul Direcţiei Economice a Primăriei Buzău, de unde au ridicat mai multe documente şi fişiere de calculator.
Primarul municipiului Buzău, Constantin Boşcodeală, a precizat "procurorii au venit în legătură cu acelaşi dosar şi au ridicat acte din arhivă", menţionând că nu are informaţii privind "reţinerea de noi persoane". Șeful DIICOT Buzău, procurorul Nicolae Petroşel, a precizat că "în urma percheziţiei, au fost ridicate noi documente şi pe baza lor se va decide luarea măsurilor care se impun".
Directorul Direcţiei Economice a primăriei municipiului Buzău, Ion Gegea, a fost arestat preventiv pe 18 noiembrie, pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, fraudă informatică şi abuz în serviciu în dauna intereselor publice. În acelaşi dosar alţi patru funcţionari de la aceeaşi direcţie fiind plasaţi în arest la domiciliu, toţi cinci aflându-se în prezent sub control judiciar. Ei sunt acuzaţi de procurorii DIICOT că au produs un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 3.135.454, 76 lei, din care 36.595 lei reprezentând amenzi contravenţionale şterse nelegal din sistemul informatic şi 3.098.859,77 lei reprezentând creanţe fiscale datorate bugetului local al municipiului Buzău şi de stat neurmărite, neîncasate şi neexecutate silit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News