Noi liste cu dosare au fost aprobate în cadrul programelor Rabla Plus, Rabla Clasic şi Casa Verde Fotovoltaice, derulate de AFM
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat, joi, noi liste cu dosare aprobate în cadrul Programelor Rabla Plus, Rabla Clasic şi Casa Verde Fotovoltaice - sesiunea 2021-2022, în urma şedinţei comitetului de Avizare din 6 iunie 2024.
Conform unui comunicat al AFM, în cadrul 'Programului Rabla Plus' au fost publicate noi liste care cuprind 22 dosare aprobate pentru 48 ecotichete în valoare de 5,76 milioane lei.
Totodată, a fost publicată o nouă listă care conţine 2 contestaţii aprobate pentru 2 ecotichete în valoare de 145.500 lei. Pentru 'Programul Rabla Clasic' a fost publicată o nouă listă cu 2 contestaţii aprobate pentru 4 autovehicule şi 1 motocicletă în valoare de 54.500 lei.
De asemenea, la 'Programul Casa Verde Fotovoltaice - sesiunea 2021-2022' a fost publicată o nouă listă care conţine 2 contestaţii aprobate.
Listele dosarelor aprobate în cadrul acestor programe sunt publicate pe site-ul www.afm.ro, la secţiunile aferente Programelor Rabla Plus, Rabla Clasic şi Sisteme fotovoltaice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News