Data publicării:
Noi înregistrări cu educatoarea de la grădinița groazei din Popești-Leordeni. "Dacă mai râzi, capul ăsta îl zdrobesc"!
Au apărut noi înregistrări cu educatoarea de la grădinița groazei din Popești-Leordeni, filmată în timp ce îi amenință și bate pe copii.
Educatoarea de la grădinița groazei din Popești-Leordeni care a fost filmată în timp ce îi amenință și îi bate pe copii pentru că nu știu lunile anului a scăpat de arestul preventiv, după ce fusese reținută pentru 24 de ore. Acum anchetatorii încearcă să afle dacă micuții au fost agresați fizic și departe de camerele de supraveghere montate în centrul educațional respectiv.
Între timp, au apărut noi înregistrări cu femeia de 24 de ani care le vorbește urât micuților, îi amenință și îi lovește cu sânge rece chiar dacă aceștia plâng speriați. Vă avertizăm că urmează detalii care vă pot afecta emoțional!
Momentele de groază prin care au trecut copiii. Femeia nu se calma nici când îi vedea că plâng în hohote
"Ți-am zis să te potolești? Ți-am zis să nu mai alergi ca un nebun prin clasă? Ți-am zis?", îi zice educatoarea unui copil, potrivit unei înregistrări difuzate de Antena 3 CNN.
În acel moment micuțul zice: "Auuu", semn că îl doare atunci când educatoarea îl lovește.
"De câte ori te-am rugat eu pe tine? De câte ori te-am rugat? De câte ori? De câte ori ți-am spus?", continuă femeia urlând la copil. În acest moment micuțul începe să plângă foarte tare.
"De câte ori ți-am zis să stai pe scaun, de câte ori? Nu mai vorbi ca un bebeluș că te bat peste gură, peste gură îți dau", mai spune aceasta lovindu-l și mai tare, iar copilul începând să plângă cu suspine, probabil încercând să se abțină din moment ce educatoarea se enervează și mai tare atunci când îl vede plângând.
"Ce ți-am zis eu ție? Dacă mai râzi, dacă mai râzi, dacă mai râzi, capul ăsta îl zdrobesc", continuă educatoarea.
Cazul a ieșit la iveală după ce o mamă a ascuns un microfon în haina copilului ei, după ce fetița se plânsese acasă că nu își mai dorește să meargă șa grădiniță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News