Noi incidente violente în timpul protestelor din Hong Kong
Noi confruntări între manifestanţi şi poliţie au avut loc duminică în Hong Kong, după ce protestatarii au ocupat un centru comercial şi au incendiat o baricadă pe care au ridicat-o în apropierea acestui centru, relatează agenţiile DPA şi AFP.
Circa 1.000 de manifestanţi se adunaseră iniţial în interiorul mall-ului New Town Plaza pentru un protest care se dorea a fi paşnic. Însă în jurul orei locale 16:00 (08:00 GMT), manifestanţi îmbrăcaţi în negru au început să smulgă uşile şi alte obiecte din mall pentru a ridica o baricadă la intrare. Situaţia a degenerat, iar poliţia a folosit împotriva demonstranţilor gloanţe de cauciuc şi gaze lacrimogene.
Alţi protestatari au vandalizat o staţie a căilor ferate, iar autorităţile au închis staţiile de pe traseul trenului pentru a îngreuna deplasarea manifestanţilor către aeroport, după ce pe reţelele de socializare mişcarea de protest a lansat un apel pentru testarea capacităţii de rezistenţă a aeroportului.
Mall-urile şi aeroportul din Hong Kong au devenit locuri predilecte unde se manifestă protestatarii prodemocraţie, ei sperând astfel să atragă atenţia întregii populaţii asupra situaţiei drepturilor omului în Hong Kong. Însă cel puţin în cazul aeroportului, al optulea ca mărime din lume, ei au provocat mai degrabă furia călătorilor care şi-au văzut planurile de călătorie afectate de perturbarea activităţii acestuia.
Protestele din Hong Kong au început în 9 iunie după adoptarea unei legi care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală. Ulterior, actul normativ a fost suspendat, dar protestele împotriva Chinei nu au încetat şi au fost frecvent marcate de violenţe şi arestări.
Vezi și: Proteste Hong Kong. Sute de elevi au format lanţuri umane în sprijinul protestatarilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News