Data publicării:

Noi CARDURI pentru români, cu multe beneficii. Află AICI cum le poți obține

Autor: Andrada Oana
WhatsApp

Vești bune pentru români privind măsurile de sprijin pentru familii. Vorbim despre noi carduri cu multe beneficii!

Alegeri prezidentiale 2024

Pe fondul lansării de către Guvern a programului de relansare economică ”Reclădim România”, senatorii dezbat o propunere legislativă axată pe familiile monoparentale și cele numeroase care au în întreținere mai mult de trei copii și care ar urma să beneficieze de o serie de ajutoare atât din partea statului, cât și a firmelor private.

Iar cardurile de beneficii, public și privat, reprezintă instrumentele prin care se obține această susținere.

Potrivit propunerii legislative, ”acordarea măsurilor de sprijin are drept scop asigurarea unor facilități și beneficii economice, sociale și culturale pentru familiile numeroase, garantarea accesului acestora la bunuri și servicii publice și private, precum și stimularea educației copiilor care urmează cursurile unei forme de învățământ, organizate potrivit legii”. 

Citește continuare articolului pe dcbusiness.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel