Nodulii tiroidieni – tratamente naturiste
Nodulii tiroidieni sunt formaţiuni tumorale, de regulă benigne, care apar la nivelul glandei tiroide. Pot fi palpabili, atunci când au dimensiuni mari sau când sunt localizaţi la exteriorul ţesutului tiroidian, sau se pot depista la examenul ecografic, atunci când sunt localizaţi în profunzime.
– Sânzienele galbene (Gallium verum) – planta se macină fin cu râşniţa electrică de cafea, iar pulberea obţinută se administrează de trei ori pe zi, pe stomacul gol, dimineaţa, la prânz şi seara. Cele mai bune rezultate se obţin prin combinarea sânzienelor în proporţii egale cu o altă plantă cu care creşte împreună pe pajişti: drobiţa (Genista tinctoria). Cele două constituie remediile folosite cel mai frecvent în medicina populară românească împotriva bolilor tiroidiene în general şi a nodulilor tiroidieni în special.
– Salvia (Salvia officinalis) – se face un macerat combinat din șase linguriţe de plantă uscată şi mărunţită, care se lasă să stea în jumătate de litru de apă călduţă de seara până dimineaţa, când se filtrează; maceratul se lasă deoparte, iar planta rămasă după filtrare se opăreşte cu încă jumătate de litru de apă clocotită şi se lasă să se răcească până ajunge la temperatura camerei; se filtrează infuzia astfel obţinută şi se combină cu maceratul pus deoparte anterior, obţinându-se aproximativ un litru de preparat. De regulă, acest remediu se bea pe stomacul gol, câte un litru pe zi, în cure de minimum 20 de zile.
[citeste si]
– Compresele cu frunze de tătăneasă (Symphytum officinalis) – se fac cu frunze proaspete, care se zdrobesc pe o planşetă de lemn cu bătătorul pentru şniţele, după care se aplică pe gât în zona tiroidei, unde se ţin vreme de una sau două ore. Aplicaţia se repetă o dată la două zile. Are efecte puternic antiinflamatoare şi antitumorale.
– Tinctură de propolis – se iau 20 – 30 de picături de patru ori pe zi. Fiecare doză se picură pe o bucăţică de pâine, care se mestecă apoi îndelung, înghiţindu-se rar, aşa încât propolisul să-şi facă efectul la nivelul gâtului. Tratamentul durează două luni.
Citește mai multe pe yve.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News