Data publicării:

Noaptea nu-i alungă pe protestatarii din Capitală

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
PROTEST1
PROTEST1

Trei tabere de manifestanți, însumând aproximativ 300 de participanți, continuă și la această oră protestele în cele două locații din Capitală, Piața Universității și în Piața Victoriei. Protestatarii scandează lozinci împotriva președintelui Traian Băsescu, a USL, precum și împotriva întregii clase politice.

Câțiva zeci de tineri se mai află, încă, în Piaţa Universităţii, pe trotuarul de la fântână, care afişează mesaje contra tuturor partidelor şi scandează, printre altele, "Băsescu şi PDL să ne pupe-n USL", potrivit Mediafax.

Pe unul dintre bannerele afişate la protest este desenată o caracatiţă denumită PCR, pe ale cărei tentacule sunt scrise numele principalelor formaţiuni politice din România de azi. Câţiva dintre protestatari se declară şi împotriva proiectului minier de la Roşia Montană.

În schimb, în faţa Teatrului Naţional, aproximativ 100 de persoane cer demisia şefului statului, ei afirmând că sunt din cei care au manifestat împotriva președintelui Traian Băsescu și în ianuarie, tot în Piața Universității.

O altă tabără de protestatari, aproximativ 150 de persoane, se află, la această oră, în Piaţa Victoriei, pe trotuarul de la Muzeul Antipa, pentru a manifesta contra USL şi a premierului Victor Ponta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel