Data actualizării:
Data publicării:

Noaptea culturală a oraşului Stockholm

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp
Gentlemen of no return
Gentlemen of no return

Institutul Cultural Român de la Stockholm participă şi anul acesta la Noaptea Culturală a capitalei suedeze, eveniment ce reuneşte anual peste 100 de operatori culturali.

Astfel, pe data de 29 aprilie, începând cu ora 18.00, vor avea loc o serie de activităţi culturale variate, printr-un program care include atât muzică, literatură, arte vizuale şi film.

Seara va debuta cu un recital de muzică jazz, cu accente vintage, menit să introducă publicul în atmosfera unei seri culturale. Vor urma apoi o lectură de poezie şi o discuţie literară, la care vor participa poetele române şi suedeze invitate la ediţia din acest an a atelierului de traduceri de la ICR Stockholm. În continuare, sediul institutului va deveni scena unui spectacol de teatru, conceput şi interpretat de două actriţe suedeze, care urmăreşte să aducă în atenţia publicului contribuţia femeilor artiste în cadrul mişcării dadaiste. De asemenea, expoziţia Carol Popp de Szathmari - fotografii din colecţiile Bibliotecii Regale a Suediei, înfăţişând mănăstiri şi biserici din Valahia, va putea fi vizitată pe parcursul întregii seri.

(w670) Carol Popp

Carol Popp de Szathmari - Biserica Stavropoleos

Noaptea culturală se va sfârşi cu proiecţia unor scurtmetraje româneşti actuale, care vor fi difuzate de către ICR Stockholm cu sprijinul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografie (UNATC) din Bucureşti.

Programul serii:

18:00-19:00: Concert de muzică jazz al grupului Gentlemen of No Return

19.00 - 20:40: Atelierul de traduceri – lectură şi discuţii

21.00 – 22:15: MamaDada, spectacol de teatru şi performance muzical

22.30 – 24:00: Scurtmetraje româneşti actuale

18.00 - 24:00: Carol Popp de Szathmary – Fotografii din colecţiile Bibliotecii Naţionale a Suediei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel