Data publicării:

Ninsori slabe și vreme rece pentru următoarele zile

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
ninsoare
ninsoare

Iarna nu se lasă învinsă! Meteorologii anunţă din nou ninsori în estul ţării până marţi. De miercuri, însă, vremea se va încălzi, var maximele vor ajunge la 10 grade.

Marţi, vremea va fi rece în ţară. Ziua, cerul va fi variabil, temporar noros în jumătatea de est a ţării şi la munte, unde local va ninge slab. Noaptea vor fi înnorări şi ninsori, în general slabe cantitativ, în regiunile intracarpatice.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova, Bărăgan şi Dobrogea, precum şi în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 grade în depresiuni şi 5 grade în sud-vest, iar cele minime se vor situa între -13 şi -3 grade, mai coborâte în depresiuni până în jur de -17 grade.

La Bucureşti vremea va fi rece. Cerul va fi variabil, temporar noros pe parcursul zilei, când vor fi condiţii de fulguială. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 3...4 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -8 grade.

Miercuri, în ţară cerul va fi temporar noros. În cursul zilei va ninge în regiunile intracarpatice şi izolat în rest, iar noaptea pe arii restrânse în Moldova şi la munte. În Banat şi Crişana precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel