Știm că, din păcate, trăim vremuri în care normalitatea cunoaște noi încadrări, vedem că pandemia a schimbat oamenii și atitudinile, dar ceea ce s-a întâmplat astăzi, la Consiliul Județean Vrancea, depășește orice limite, oricât
de întinse, ale ceea ce putem considera firesc politic și administrativ.
Fără teama de a exagera, pot spune că astăzi democrația în Vrancea a murit!
A fost ucisă chiar de președintele Consiliului Județean și al PNL Vrancea, Cătălin Dumitru Toma, ale cărui derapaje, sancționate de altfel de noi, au prefațat acest trist apogeu al atitudinii sale dictatoriale.
Atitudinea arogantă și lipsită de respect nu este, domnule Dumitru Toma, așa cum credeți, față de consilierii PSD, ci față de vrâncenii care i-au votat.
Gândiți-vă la asta de fiecare dată când refuzați dialogul și sugrumați democrația!
Astăzi consilierii PSD au fost prezenți ”în fizic” la ședința Consiliului Județean și nu mare le-a fost uimirea să constate că Toma fuge de ei. Este prima ședință din ultimii 30 de ani a forului județean care se desfășoară din biroul
președintelui și nu din sala mare a CJ Vrancea, este primul președinte de CJ căruia îi este frică să stea în aceiași încăpere cu consilierii județeni pentru a le răspunde interpelărilor, parte din ele venite în urma discuțiilor avute cu
vrâncenii. Este prima ședință a Consiliului Județean Vrancea care nu este publică pentru că nu a reușit domnia sa să își instaleze dispozitivele pentru a transmite on-line din biroul său. Este primul buget, pentru că DA, astăzi a fost
aprobat bugetul Consiliului Județean și al instituțiilor subordonate pentru 2022, la care vrâncenii nu au avut acces și nu au văzut dezbaterea acestuia.
Vezi și: Scandal în Consiliul General al Capitalei. Grupul PSD a părăsit şedinţa: Frizează cu infracţiunea
Toma s-a închis astăzi în biroul său de președinte, făcând imposibilă transmisiunea în direct a ședinței de plen, care permite vrâncenilor să urmărească modul cum decurge votul și discuțiile care au loc. Desigur, aceste discuții nu înseamnă, din păcate, un dialog, pentru că Dumitru Toma refuză sădea explicațiile cerute de social-democrați înainte de votarea unor proiecte de hotărâre. Consideră că cei 15 aleși PSD, votați de vrânceni, nu trebuie să știe ce
se întâmplă, ci doar să ridice mâna la orice propunere venită din partea lui.
De ce vă este frică domnule președinte?
Până la urmă am avut dreptate!!! Nu pandemia îl sperie pe Cătălin Toma și nu ”grija” pentru sănătatea personală sau a consilierilor îl fac să recurgă la convocarea on-line a ședințelor CJ pentru că dacă ar fi așa, nu ar organiza zeci de întâlniri electorale cu mult mai multe persoane prezente în sala de ședințe a Consiliului Județean. Dar pentru promovarea imaginii lui Toma, se poate! Pentru restul vrâncenilor, nu se poate! Frica de vrânceni este cea care ne-a
obligat până acum la a desfășura ”on-line” munca cu care vrâncenii ne-au investit.
Cât veți mai sta ascuns domnule președinte Toma? Cât mai mimați deschiderea cu care ați păcălit alegătorii? Astăzi ați reușit să faceți și dumneavoastră ceva în premieră – ați fugit de ședința Consiliului Județean.
Dacă asta este deschiderea de care vorbiți, să te ascunzi în spatele ușilor și să alergi printre hotărârile propuse spre aprobare doar ca să se termine odată calvarul, noi nu putem spune decât... RUȘINE!!!
Vrancea a ales 15 consilieri PSD și 10 de la PNL! PSD are majoritatea decisă de vrânceni, dumneavoastră conduceți cu majoritatea hotărâtă de interesele și jocurile politice al PNL-USR-ALDE. Ceea ce se întâmplă în Consiliul Județean, de când vremelnic ați ajuns președinte, întrece orice fel de limite! Orice acuzații ar fi aduse predecesorului său sunt cu mult depășite de ceea ceface acum așa-zisul liberal ajuns în fruntea județului", precizează președintele interimar al PSD Vrancea, Nicușor Halici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă