Data publicării:
• Nicuşor Dan, susţinut de PNL. Miron Mitrea, ipoteză EXPLOZIVĂ. Legătură cu Rareş Bogdan.
Miron Mitrea, fost ministru al Transporturilor, a explicat de ce PNL, prin vocea lui Ludovic Orban, a decis susţinerea lui Nicuşor Dan la primăria Capitalei, în dauna unui candidat propriu.
Acesta a lansat o ipoteză EXPLOZIVĂ, anunţând că mişcarea a fost gândită pentru a stopa ascensiunea lui Rareş Bogdan în PNL.
"De ce partidul care e pe primul loc în sondaje alege să nu se lupte la București? Am un singur răspuns: e vorba de războiul din PNL. Cred că Ludovic Orban a fost îngrijorat de ascensiunea lui Rareș Bogdan în PNL. Toate sondajele de opinie pe care le-am văzut, Rareș Bogdan vine pe locul 2 sau 3 după Gabi Firea, pe 3 dacă e măsurat și Traian Băsescu, iar după Rareș Bogdan, mult după el, venea Nicușor Dan. Am fost convins că după aceste sondaje PNL va merge cu Rareș Bogdan.
Nu cred că are șanse mai mari Nicușor Dan decât are Rareș Bogdan. Sunt convins că dacă Rareș Bogdan ar fi susținut de toată dreapta în București ar avea șanse să o bată pe Firea. Rămâne de văzut cât se vor bate PNL-iștii din București să-l voteze pe Nicușor Dan. Eu aș dormi liniștit în locul Gabrielei Firea cu Nicușor Dan contra candidat. Am convingerea că Nicușor Dan candidat comun plus un PNL care renunta la cea mai mare circumscripție din România, având un candidat cu șanse, e un joc politic intern în cadrul partidului.", a declarat Miron Mitrea la Realitatea PLUS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News