Nicușor Dan, abandonat de USR? Le cere bani bucureștenilor. Bogdan Chirieac: Barack Obama și-a făcut campanie pe donații
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu
Analistul politic Bogdan Chirieac a vorbit despre faptul că Nicușor Dan cere donații de la bucureșteni.

Nicușor Dan a vorbit despre banii de campanie, afirmând că a primit donații de la persoane fizice, iar USR și Alianța Dreapta Unită nu îl ajută deloc. 

"Fac apel la bucureșteni să doneze pentru candidatul independent Nicușor Dan. Suma pe care am strâns-o în 2020 prin donații a fost de 200.000 de euro. Anul acesta, până acum, am strâns 150.000 de euro. Și țintesc 450.000", a afirmat Nicușor Dan.

Bogdan Chirieac: Nicușor Dan nu ar minți în legătură cu un asemenea subiect

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat acest subiect la Antena 3 CNN. El a fost întrebat de ce Nicușor Dan nu este susținut financiar de Alianța Dreapta Unită.

"Eu cred asta fiindcă Nicușor Dan nu ar minți în legătură cu un asemenea subiect. S-ar putea ca USR-ul, ai mei ca să spun așa, să bage banii în luna de campanie deoarece acolo își pot deconta integral cheltuielile. În rest, gândiți-vă că trebuie să împingă și lista aia la europarlamentare care nu este prea atractivă ținând seama de cine e pe ea: domnul Barna, domnul Voiculescu, în rest sunt persoane în regulă dar...", a declarat Bogdan Chirieac.

"Barack Obama și-a făcut campanie pe donații"

Întrebat cât de mult contează cine sunt persoanele fizice care fac aceste donații pentru Nicușor Dan, Bogdan Chirieac a spus: "Contează mult, să știți. Barack Obama și-a făcut campanie pe donații din partea persoanelor fizice. Nicușor Dan are adepții lui, are un grup de oameni în București care, indiferent de ce ar face domnia sa, sunt alături de el, de Nicușor Dan. Nici nu e foarte prezent în campanie Nicușor Dan, el are însă avantajul primarului în funcție".

Ulterior, deputatul USR Radu Miruță, fiind întrebat de ce alianța nu îl ajută deloc pe Nicușor Dan, a afirmat că "este o discuție în curs”. "Se va găsi o metodă de a finanța această campanie, în limita disponibilităților pe care și noi le avem", a mai spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel