Data publicării:

Nicușor Dan a depus plângere penală, după ce a apărut un document care spune că ar fi dat note informative la Securitate

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat că a depus o plângere penală privind documentul potrivit căruia ar fi dat note la Securitate în perioada comunistă. 

Într-un așa-zis raport al Securității din anul 1988, în care Nicușor Dan ar fi fost colaborator, se precizează că „în perioada 9-21 iulie 1988 are loc la Canberra, Australia, cea de-a XXIX-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, la care participă 250 de concurenți din 49 de țări. Republica Socialistă România participă cu un număr de șase concurenți care au fost selecționați de Ministerul Educației și Învățămîntului (...)”.

Raportul precizează despre actualul primar general al Capitalei „că au început demersurile de recrutare înainte de deplasarea în Rep. Cuba”, iar „în procesul de cunoaștere personală a persoanei vizate s-a constatat că acesta manifestă dorință de colaborare și aptitudini în acest sens”. Potrivit documentului, elevul „a manifestat o ură față de Vasiu Adrian cu care se afla în concurență la concursurile de matematică”. Nicușor Dan ar fi furnizat două note informative despre acesta, dar „fără o valoare informativă deosebită”.

Astăzi, primarul general al Capitalei a anunțat că a depus plângere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

„Am depus astăzi o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 5 București pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale (articolul 320 din C.pen.) și uz de fals (articolul 323 din C.pen.), cu privire la documentul intitulat “Raport privind încadrarea informativă a cetățenilor care se deplasează în Australia cu ocazia Olimpiadei Internaționale de Matematică”.

Consider că prin diseminarea masivă pe unele canale mass-media și pe rețelele de socializare a acestui fals mi-a fost grav afectată imaginea.

Deși nu se cunoaște proveniența acestui înscris, scopul difuzării sale este de a altera competiția electorală și de a induce în eroare alegătorii.

Vreau să-i asigur de considerația mea pe jurnaliștii care au abordat echilibrat și deontologic aceste informații și îmi exprim încrederea că bucureștenii se informează corect și știu să distingă între un fake news și o știre reală.“, a transmis primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel