Data publicării:

Nicușor Constantinescu vrea să plece din țară

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Președintele Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, solicită instanței să-i ridice interdicția de a părăsi țara. Cererea social-democratului, depusă joi, va fi judecată vineri dimineață.

Judecătorul Victor Văduva, purtător de cuvânt al Judecătoriei Constanța, a declarat pentru Mediafax că cererea lui Constantinescu a fost înregistrată în cursul acestei zile, termenul de judecată fiind programat pentru vineri, 17 ianuarie.

Constantinescu a declarat, miercuri seară, la o televiziune locală, că vrea să plece în Statele Unite ale Americii pentru a se tratat de "o boală gravă". Șeful CJ Constanța a precizat că și-a făcut programări la mai multe institute și că a oținut vize de la ambasadă.

Apropiați ai lui Nicușor Constantinescu spun că acesta ar urma să plece din țară, cu destinația SUA, la sfârșitul acestei săptămâni.

De asemenea, Nicuşor Constantinescu a depus, joi dimineaţă, o solicitare la DNA Constanţa pentru întreruperea interdicţiei de a părăsi ţara pentru 30 de zile, cerere acceptată de procurorii anticorupţie, care au ddecis că acesta poate părăsi ţara până în 30 ianuarie.

Potrivit reprezentanţilor DNA Constanţa, Nicuşor Constantinescu a primit acest drept deoarece a prezentat documente din care a reieşit că suferă de o afecţiune severă şi este necesar să meargă la tratament la o clinică din străinătate.

Nicușor Constantinescu este urmărit penal pentru abuz în serviciu. Procurorii susțin că președintele CJ Constanța a alocat nelegal aproximativ 5 milioane de euro din fonduri publice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel