Data publicării:
Niculae Bădălău, atac dur la adresa polițiștilor. Replica vine de la Christian Ciocan
Christian Ciocan îi dă o replică lui Niculae Bădălău, cel care a făcut o serie de afirmaţii legate de situaţia din Poliţia Română, despre pregătirea şi activitatea poliţiştilor.
"În numele Federaţiei Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor din România şi Uniunii Naţionale a Militarilor şi Poliţiştilor „Mihai Viteazul”, structuri ale căror director de comunicare şi purtător de cuvânt sunt, vreau să transmit că am luat notă de declaraţiile domnului Niculae Bădălău, nu am discutat cu domnia sa, însă vizavi de cele declarate de domnia sa, fac următoarele precizări: domnul ministru Bădălău are dreptate, în sensul că atât timp cât poliţia a fost militară nu au existat problemele pe care le vedem astăzi. După ce poliţia a fost demilitarizată, respectiv condusă de un ministru numit politic, iată că au apărut aceste probleme. Practic chiar domnia sa spune acest lucru. Mai mult decât atât, afirmăm, ca profesionişti ai FSDPR şi UNMP, că ingerinţa politicului în activitatea poliţiei, sub orice formă, a dus la descurajarea poliţiştilor, la deprofesionalizarea acestora, la timorarea poliţiştilor, şi iată rezultatele", ne-a declarat Christian Ciocan.
"Am văzut declaraţia domniei sale. Nu am să intru în detalii nici în general şi nici pe caz concret, pentru că aş putea să-i aduc la cunoştinţă un eveniment chiar petrecut în judeţul Giurgiu, unde unul dintre poliţiştii noştri a fost mutat de la postul de poliţie tocmai pentru că şi-a făcut datoria şi a aplicat legea, din păcate cel faţă de care a aplicat legea era chiar fiul unui primar. N-o să intru în detalii pe acest caz şi, prin intermediu dumneavoastră, îi transmit domnului ministru invitaţia de a ne cunoaşte sistemul din interior, de a-l cunoaşte aşa cum este el, de la noi, profesioniştii în poliţie.
În calitatea pe care o am, îl invit pe domnul Bădălău la o dezbatere publică vizavi de toate aceste probleme. Fie înainte ca domnia sa să vină şi să cunoască concret problemele cu care se confruntă poliţia, fie după ce va cunoaşte aceste situaţii", a mai declarat Christian Ciocan.
El a mai adăugat că ”Totodată, după ce, vreme de zeci de ani, am asistat la diferite agresiuni verbale, dar și fizice, îndreptate împotriva polițiștilor, începând de la bancurile cu milițieni, care au creat o anumită stare, sigur, poliția nu e miliție, dar după perioada lui `90, aduc în atenția doar cazul inspectorului general Popa Liviu, care i-a denumit pe polițiști bețivi și nenorociți, iată că de-a lungul timpului, am asistat la o verticalizare a agresiunilor verbale și fizice asupra polițiștilor, culminând, desigur, și cu această declarație pe care o privim cu regret, a dlui ministru Bădălău, care-i denumește pe polițiști hoți. Polițiștii români fac parte din societatea românească, nu sunt denumiți prin lege hoți, ci funcționari publici cu statut special, investiții cu exercițiul autorității publice în scopul apărării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, iar, în plan privat, polițiștii români sunt oameni cu familii, copii și buni români”.
Christian Ciocan subliniază că după anul 1990, când s-a trecut la sistemul poliețenesc, s-a produs o verticalizare a agresiunilor fizice îndreptate împotriva polițiștilor, dând exemplul declarației chestorului Popa Liviu, care, spune Christian Ciocan, în calitate de inspector general al Poliției Române, în conferință de presă i-a numit pe polițiști bețivi și nenorociți, iar acum un demnitar îi numește hoți. ”Ingerința sub orice formă în activitatea sindicală, potrivit legii, se constituie în infracțiune” a subliniat Christian Ciocan, deși subliniază că nu este cazul în această situație a săvârșirii unei infracțiuni.
Ce a spus Niculae Bădălău
Niculae Bădălău a declarat, joi, că poliţiştii trebuie să asigure siguranţa cetăţeanului, să-şi facă datoria şi să nu mai fie "leneşi" şi "aroganţi", transmite Agerpres.
"Aş reveni la posturile de poliţie din nou. Cred că ruralul, România nu e pregătită la un sistem de poliţie aşa cum este azi, nu funcţionăm aşa, cetăţeanul nu se mai simte apărat! Păi, noi nu plătim nişte hoţi care să stea cu alţii şi cu nişte incapabili, iertaţi-mi expresia dură! Îi judec doar pe siguranţa cetăţeanului, nu putem vedea pe străzi tot felul de bande care se bat, se atacă. Trebuie curăţat şi reorganizat sistemul", a declarat Bădălău.
El a spus că este nevoie de o altă formă de organizare în sistemul poliţienesc.
"Partea asta cu poliţia că noi am scos-o din zona militară şi am dus-o în partea civilă şi au sindicat şi au de toate le-a oferit o anumită largheţe, dar nu a mai funcţionat sistemul şi asta vedem astăzi cu ce se întâmplă în societate, cu copii morţi. Trebuie o altă formă de organizare şi de promovare", a încheiat Niculae Bădălău.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News