Spectacolul va fi o mare petrecere, în care voia bună și dansul vor cuprinde atât scena cât și publicul, mai ales că va fi promovat şi cel mai nou material discografic semnat Nicu Paleru - "Mamă scumpă și miloasă".
Emilia Ghinescu și Nicu Paleru sunt doi reprezentanți de marcă ai muzicii populare muntenești, cu un succes uriaș la public.
Frumoasa solistă Emilia Ghinescu s-a remarcat încă de la debut prin timbrul vocal și prin modul de interpretare. Succesul l-a cunoscut atât ca solistă de muzică populară, cât și în duet alături de celebrul Nicu Paleru, cei doi formând un cuplu de artişti extrem de iubit atât în țară, cât și în străinătate.
Nicu Paleru este unul dintre cei mai îndrăgiţi interpreți din România. Şi pentru că știe cum să ofere publicului voie bună și veselie, astfel încât la concertele sale toți spectatorii cântă și dansează împreună cu el. În cei 20 de ani de carieră artistul a înregistrat peste 100 de albume.
Din distribuția spectacolului aniversar regizat de Cosmin Man fac parte, pe lângă cei doi sărbătoriți, reprezentanţi de marcă ai scenei românești:
Steliana Sima, Mariana Ionescu, Maria Dragomiroiu, Văru' Săndel, Vasile Muraru şi Valentina Fătu, Romică Țociu și Cornel Palade, Veta Biriș, Gheorghe Turda, Diana Matei și Taraful Cleante, Jean Paler, Mioara Velicu, Raoul, Gelu Voicu, Valentin Sanfira, Maria Constantin, Carmen Rădulescu, Gazi Demirel și cadânele lui, Vasi Cărăbuț, Marcela Fota, Adriana Ochișanu, Nicolae Datcu, Annes. Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra "Fluieraș" de la Chișinău – ansamblu înființat în 1945 la Filarmonica Națională din Chișinău, sub conducerea muzicală a fraților Ștefăneț.
Spectacolul va fi prezentat de binecunoscuta interpretă Olga Bălan (Italia) şi de carismaticul Gelu Voicu, solist și prezentator TV care se bucură de o popularitate copleșitoare în rândul publicului spectator și telespectator. Regia spectacolului este semnată de Cosmin Man, specialist în folclor și om de televiziune.
Biletele se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacole și online, pe: vandbilete.ro, bilete.ro, eventim.ro. Informații: 0761478756, 0745171770, 0723531330.
Nu ratați așadar un spectacol sărbătoare care se anunță a fi cea mai mare petrecere a anului: Emilia Ghinescu și Nicu Paleru, 20 de ani de la debut de succes!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Gestul făcut de Regele Charles al III-lea față de România, chiar înainte de încoronare. Camelia Csiki: Asta mi s-a părut senzațional
- Ofertă la un supermarket din România: Un leu - în loc de 50 de bani - pentru fiecare sticlă reciclată
- Alertă meteo de grindină, vijelii și averse torențiale. Zonele vizate
- Dobânzi calculate greșit la o bancă celebră: Românii, afectați! Elena Cristian: Dacă s-a întâmplat așa ceva... există o singură explicație
- Azi începe Eurovision 2024. România nu participă, TVR nu transmite. Bine că avem mii de angajați, cu salarii mari, și audiență zero...
- BANCUL ZILEI: Secretul unei căsnicii lungi
- Eda Marcus, prezentatoare TVR, moment delicat: "Am fost scoasă de pe post pentru că eram prea drăguță"
- Klaus Iohannis, primit la Casa Albă de Joe Biden. Bogdan Chirieac: O întâlnire de consolare pentru președinte. A fost refuzat la greu
- Previziuni astrale pentru a doua jumătate din 2024. Ce rezervă astrele pentru nativii Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară
- Chirieac, despre ce i-a spus Biden lui Iohannis: Multă înțelepciune. Nu se schimbă nimic
- De ce ne îndeamnă astrele să ne îngrijim grădina sufletului odată cu Luna Nouă în Taur
- Lecția pe care trebuie să o învețe toți șoferii din clipul unui accident. Expert: E și vina celui care a trecut regulamentar