Nicu Alifantis: După atâția ani, Alifantis a rămas singur. Se pare că am greșit...
Nicu Alifantis transmite un mesaj în care subliniază faptul că nu a avut, nu are şi nici nu va avea o trupă a sa. "Da, doamnelor și domnilor, Alifantis e singur. După atâția ani Alifantis a rămas singur. Cât se poate de singur", transmite artistul.
"Aseară, în urma unui mesaj primit de la un prieten, care mă atenționa pe unde și cu cine mai cântă așa-zișii colegi ai mei, am realizat cu tristețe că Alifantis nu a avut, nu are și nu va avea o trupă a sa. Atât Zan cât și FragileBand sunt doar iluzii.
Da, doamnelor și domnilor, Alifantis e singur. După atâția ani Alifantis a rămas singur. Cât se poate de singur. Nu există „Alifantis &...” Există doar o banală hârtie, 50 x 70 sau 70 x 100 sau o fotografie atașată unei postări pe Facebook.
Trăiască mercenariatul, trăiască instrumentiștii traseiști, trăiască banul. Hai, să sunăm toți la fel, hai, să nu mai avem personalitate artistică, hai, să nu mai avem niciun strop de coloană vertebrală. Se pare că am greșit crezând că oamenii cu care am lucrat ani și ani de zile au făcut-o pentru mine. Nu, au făcut-o doar pentru ei. Indiferent de artist, rezultatul e în casierie.
Nu-i acuz, nu mă victimizez, doar accept o iluzie.
Iertați-mi greșala, sunt și eu un simplu om!", transmite Nicu Alifantis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News