Nicolicea: Demersul preşedintelui - chestiune propagandistică
Deputatul PSD Eugen Nicolicea consideră că demersul preşedintelui este ''o chestiune propagandistică''.
Demersul preşedintelui Iohannis de a cere demisia Vioricăi Dăncilă este catalogat ca fiind "o chestiune propagandistică" de către deputatul PSD Eugen Nicolicea.
"În primul rând, solicitarea de demisie e o chestiune propagandistică, pentru că demisia este un act unilateral, ţi-o dai dacă vrei. În ceea ce priveşte retragerea încrederii faţă de premier, preşedintele nu are în atribuţie retragerea încrederii. Articolul 107, alineatul 2 din Constituţie spune clar că preşedintele nu îl poate revoca pe primul-ministru, iar, în ceea ce priveşte retragerea încrederii, nu poate să i-o retragă decât ăla care i-a dat-o, şi anume Parlamentul prin vot. Deci probabil că sensul de a retrage încrederea e numai aşa, o sintagmă de presă.
Ca să exemplificăm faptul că o cerere de demisie nu are niciun efect, ce părere aţi avea dacă astăzi doamna Dăncilă ca premier i-ar cere şi ea demisia domnului preşedinte şi i-ar retrage încrederea? Problema este că cel care trebuie să vegheze la respectarea Constituţiei este domnul preşedinte şi, în momentul de faţă, se comportă pe lângă Constituţie", a declarat Eugen Nicolicea.
[citeste si]
Guvernul este susţinut de cei care l-au propus
Acesta a adăugat că, în principiu, îi dă dreptate deputatului PMP Robert Turcescu, care a spus că probabil, prin aceste declaraţii, preşedintele încurajează nişte viitoare proteste.
"Guvernul este susţinut de cei care l-au propus. Făcând afirmaţia că îi retrage încrederea aş putea să spun că e o prerogativă a Parlamentului, adică ar putea să fie şi un fel de conflict juridic de natură constituţională cu Parlamentul, dar nu cred că este aşa pentru că va zice că a formulat într-o exprimare jurnalistică, va zice că e încrederea lui personală, nu e textul constituţional", a mai arătat el.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că îi retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că aceasta nu face faţă poziţiei de prim-ministru, şi i-a cerut demisia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News