”Pentru orice român cinstit și corect, este normal să-ți întreții părinții dacă ei se află în imposibilitatea de a se întreține singurii. Legea nu vorbește despre darea unor bani la toți părinții, ci la aceia care se află în dificultate. Este firesc acest lucru, iar abandonarea lor e un lucru reprobabil. Pentru indivizi de teapa lui Vîlceanu, a-ți abandona părintele infirm, să-l lași fără niciun mijloc de întreținere, i se pare un lucru firesc, e treaba lui și părinților lui să aprecieze de ce e în stare copilul lor pe nume Vîlceanu.” este replica lui Eugen Nicolicea, pentru liberalul Dan Vîlceanu.
În continuare, deputatul PSD declară, cu privire la proiectul de lege pentru recunoștința între generații: ”Ceea ce înainte era o obligație morală și sancțiunea morală asupra celui care-și abandona părinții, bunicii defavorizați și-i lăsa să sufere, eventual să și moară, era grav în societate. Mai nou, acest fenomen a luat o amploare îngrijorătoare și dacă regulile morale nu mai pot să impună o astfel de reglementare, ea trebuie să fie reglementată prin lege. De altfel, abandonul de familie este prevăzut și-n prezent în articolul 378: săvârșirea de către persoana care are obligația de întreținere față de cel îndreptățit la întreținere a uneia dintre următoarele fapte: părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferințe fizice sau morale este infracțiune. Pentru dl Vîlceanu, e un lucru firesc. Neîndeplinerea, cu rea credință, a obligației de întreținere prevăzută de lege, adică îl lași fără întreținere, suferind. Pentru dl Vîlceanu este firesc. Neplata, cu rea-credință, timp de trei luni a pensiei de întreținere stabilite, atenție, pe cale judecătorească. Pentru dl Vîlceanu este firesc să nu fie pedepsit acest lucru.”
Eugen Nicolicea a subliniat că legea stabilește relațiile între rude, pe linie directă. Și în cazul în care un copil rămâne orfan, se prevede obligația ca bunicii să-l întrețină.
Legea reglementează obligațiile
”Este nevoie de această lege pentru că fenomenul de abandon de familie a căpătat amploare și se stabilesc niște obligații prin care se specifică foarte clar cine și ce obligație are. Încălcarea acestor obligații era reglementată și până acum, doar că nu erau reglementate obligațiile.” a mai afirmat Eugen Nicolicea.
Pensia de întreținere este de o cincime din veniturile persoanei care o plătește, adică 20% din venituri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales