Data publicării:
Nicole Cherry, despre cireșe și relații: “Nu-mi place minciuna!”
Nicole Cherry adoră să își petreacă timpul în compania prietenelor sale, pentru că deocamdată nu există vreo prezență masculină în viața ei, de când s-a despărțit de iubit. Artista de 19 ani a acordat un interviu pentru DC News.
Nu are planuri de vacanță, dar are o vară plină de concerte și asta îi place de minune.
- Nicole, dacă ți-ai ales numele de scenă Cherry, înseamnă că îți plac și cireșele. Câte kilograme de cireșe ai mâncat vara asta sau de când au apărut?
Mănânc, în fiecare zi, nu cred că pot spune de kilograme, pentru că sunt destul de sățioase, dar pe săptămâna cam ajung să consum un kilogram. Atunci când eram mică, nu mâncam mâncare, ci doar cireșe, de când apăreau ele.
- Cum îți place să te răsfeți?
Îmi place să petrec timpul cu prietenele mele, atunci când nu am concerte sau emisiuni tv&radio, la plajă, atunci când este sezon. În rest, merg la sală aproape în fiecare zi, dacă îmi permite timpul. Sportul combinat cu masajul cu bambus mă ajută să am o stare de bine.
- Care e plăcerea ta vinovată?
Îmi plac foarte mult dulciurile și mâncarea de orice fel, însă sunt foarte atentă să nu exagerez cu nimic, în privința asta.
- Mai ai certuri cu părinții la vârsta ta?
Avem doar mici discuții firești, ca în orice relație părinte -copil, care, de cele mai multe ori, sunt constructive.
- Acum ești singură sau într-o relație?
Sunt singură și mă concentrez, acum, doar pe cariera mea și pe propria-mi persoană.
- Ce ar trebui să facă un băiat ca să îți intre în grații?
Nu există un tipar anume de băiat, nici nu-mi doresc să urmez anumite standarde, ci să las totul să vină de la sine și să fiu surprinsă plăcut de acea persoană.
- Ce nu suporți niciodată la un bărbat?
În general, nu-mi plac minciuna și rigiditatea, pentru că îmi plac oamenii naturali și amuzanți.
- Unde mergi vara asta în vacanță și cu cine?
Nu mi-am stabilit niciun plan de vacanță, pentru că am de onorat multe concerte și, pe lângă acestea, dacă voi găsi câteva zile libere, cu siguranță voi profita de ele prin a mă relaxa și distra.
- Cum arată ritualul tău de frumusețe?
Nu am un ritual de frumusețe anume, Doar mă demachiez foarte bine, indiferent de ora la care ajung acasă. Folosesc o masca și cremă hidratante, de zi cu zi.
- Există vreun obiect de care nu te despărți niciodată?
Telefonul!
- Ce urmează pe plan muzical și ce colaborări pregătești?
Pregătesc foarte multe piese și voi avea colaborări, pentru această vară, dar le voi dezvălui la momentul potrivit.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News