Nicolas Maduro, întrevedere cu Vladimir Putin
Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, angajat, din ianuarie, într-o luptă politică internă cu liderul opoziției, Juan Guaido, a anunțat că va efectua o vizită în Rusia, pentru a-l reîntâlni pe „prietenul său” Vladimir Putin, relatează Le Figaro.
„În câteva ore, în această seară, mă voi îmbarca către Federația Rusă pentru o vizită oficială, unde mă voi întâlni cu amicul nostru, camaradul președinte Vladimir Putin”, a comunicat liderul venezuelean într-o declarație pentru un post local de televiziune. Nicolas Maduro nu a oferit detalii legate de durata vizitei sale în Federația Rusă.
Confruntându-se cu cea mai mare criză economică din istoria recentă a staului său, Maduro a afirmat că ar vrea să vadă liderii „importantei societăți rusești”. Kremlinul a anunțat, de asemenea, această vizită săptămâna trecută, fără a menționa o dată exactă. Ultima întrevedere dintre cei doi șefi de stat a avut loc în luna decembrie a anului trecut și a fost găzduită de președintele rus, în capitala Moscova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News