Data publicării:

Nicolăescu l-a dat de gol pe Antonescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Sunt convins că discursul băsist al lui Crin Antonescu nu e dictat de Traian Băsescu. Președintele a adoptat aceste teme, cu 10 ani în urmă, din pragmatism. El numește procurorii, el controlează instituțiile de forță, deci el are nevoie de arme, el se luptă. Pentru statul de drept, firește.

Că Antonescu s-a sucit și nu mai înjură Justiția portocalie, nu-i nici rău, nici bine. E normal să aibă un discurs justițiar. Nu pentru că i-ar face jocurile lui Băsescu, ci pentru că încearcă să-i ia electoratul. Unde mai pui că dă bine în occident, iar drumul PNL către familia Merkel, pe care nu îl înțeleg, dar trebuie să aibă vreo noimă, trece obligatoriu și prin stația Palatul de Justiție.

Problema lui Crin este că electoratul pe care îl ademenește are și alți pețitori. Cătălin Predoiu e doar unul dintre ei. Care ar putea semnala publicului că Antonescu urmărește o căsătorie din interes.

Iar dovezile i le furnizează chiar apropiații lui Crin. Fapte, nu vorbe, acțiuni și nu promisiuni.

De exemplu, Eugen Nicolăescu, în ultima zi de mandat, l-a destituit pe șeful Agenției Medicamentului. Motivul: nu i-a convenit că ANM a dat o decizie de neconformitate în cazul vaccinului produs de subordonații lui Nicolăescu. Pagubele nu sunt de ici, de colea, iar cele care îl ard cel mai tare pe ministrul liberal țin de imagine. Așa că a încercat să facă presiuni asupra unui tehnocrat, a unei instituții independente, apoi, când ANM nu s-a pliat, i-a demis șeful. Asta au liberalii în sânge, va susține electoratul căruia i se adresează, mai nou, Crin. Știm cu toții ce le reproșa presa portocalie: că vor să-l demită  pe șeful ANI sau pe cei de la DNA, fiindcă nu le conveneau deciziile acestora.

Nicolăescu nu s-a putut abține, măcar de dragul candidaturii lui Crin. Dacă liberalii nu respectă decizia unui laborator de analize medicale, unde toxinele se măsoară în unități/ml, aceleași pe tot globul, cum o să respecte deciziile Justiției? Diferite de la o instanță la alta și de la un judecător la altul, căci, tocmai în asta constă măreția Dreptului, ca să citez un fost inamic al lui Antonescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel