Nicolae Voiculeț, concert la Crucea Eroilor de pe Caraiman
Nicolae Voiculeț va susține, sâmbătă, un concert cu totul special la Crucea Eroilor de pe Vârful Caraiman.
Naistul Nicolae Voiculeț propus Ambasador onorific al Centenarului, va susține un recital, sambătă 15, începând cu ora 11:30, în cadrul manifestărilor organizate de Ministerul Apărării Naționale, dedicate comemorării Primului Război Mondial, celebrării Marii Uniri şi împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman.
Va avea invitați de marcă
Vor fi prezenți, Ministrul apărării naţionale Mihai Fifor, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, Alteța Sa Regală Principele Radu, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, militari activi, în rezervă sau în retragere, precum și un grup de elevi reprezentând comunităţile istorice româneşti de peste graniţe. Recitalul face parte din programul national al artistului, “Turneul Romania100”, dedicat Centenarului de la Marea Unire.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News