Suntem primul oraş din Europa în care s-a introdus iluminatul public stradal, iar Enel ne lasă în beznă seară de seară. (...). Este scandalos şi inadmisibil ce se întâmplă preponderent în zona de sud a oraşului, dar sunt frecvent căderi în tot oraşul. Este periculos şi în trafic, iar răufăcătorilor le place să zburde în întuneric. (...). Mă pun să fac de râsul Europei această companie, prin toate canalele, a afirmat Nicolae Robu, într-o conferinţă de presă.
Edilul s-a declarat "disperat" că nu are nicio posibilitate de a lua măsuri împotriva acestei companii, întrucât este singura care dispune de reţea de distribuţie în judeţ, şi a afirmat că nu este normal să nu existe o instituţie a statului care să poată da amenzi unui operator care face astfel de lucruri.
Dau un avertisment la nivel naţional acestei companii. Sunt disperat să văd că un oraş ca Timişoara, în care se fac lucrări de modernizare în forţă, la acest capitol (al iluminatului, n.r.) e în 'epoca de aur'. (...). Este o bătaie de joc din partea companiei Enel şi a celor mandataţi să o conducă. E-Distribuţie a preluat o valoare deosebită, toată reţeaua de distribuţie intra-comunală, are monopol pe această reţea din Timişoara şi peste tot în ţară. Nimic nu e mai rău decât un monopol privat, a detaliat Robu.
Edilul a punctat că primăria va căuta procedurile prin care să poată ataca în instanţă compania, pentru a cere daune, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier
- Luptă acerbă pentru Primăria Capitalei. Rareș Bogdan: Acest candidat s-a născut speranță și a murit talent