Data publicării:
Fete răpite și ucise în Caracal. Nicolae Moga, ministru Interne: Cine este vinovat să plătească, STS sau Poliția
Noul ministru al Afacerilor Interne, Nicolae Moga, a reacționat în cazul crimei din Olt, din Caracal.
”Un caz cutremurător care sper să fie elucidat cât mai repede. Ancheta nu este încă finalizată și nu vreau să dau verdicte. Este prematur să mă pronunț acum cu privire la felul cum a fost gestionat apelul la 112 sau cum s-a făcut localizarea telefonului, dar evident toate aceste lucruri trebuie clarificate. Dacă într-adevăr se dovedește că au fost întârzieri în modalitatea de intervenție, cine este vinovat trebuie să plătească, indiferent că este de la Poliție sau de la STS”, a transmis Nicolae Moga, noul ministru al Afacerilor Interne.
"Am solicitat comenzii Poliției Române să aloce toate resursele în acest caz pentru elucidarea cu celeritate a tuturor aspectelor. Deja, conducerea Poliției Române a trimis specialiști de la Institutul National de Criminalistică și de la Secția de Investigații Criminale la Caracal pentru a acorda sprijin polițiștilor de acolo. Solicit Poliției Române să comunice permanent pe această situație", potrivit sursei citate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News