'Cele 92 de centre au însemnat o modalitate de reducere a presiunii pe centrele care deservesc populaţia generală, preluând sarcina imunizării unei părţi importante din populaţia României', a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.
El menţionează că, încă din luna ianuarie, au fost comunicate constant informaţii legate de strategia internă de vaccinare şi criteriile de prioritizare a personalului, prioritate zero fiind seniorii şi personalul militar ce desfăşoară misiuni.
'Nu tolerez şi nu voi tolera abateri de la regulile deja stabilite în Strategia naţională, curând voi prezenta rezultatele anchetei pe care deja am dispus-o la Focşani, unde au fost semnalate nereguli în procesul de vaccinare', anunţă Nicolae Ciucă.
Potrivit acestuia, în etapa întâi de vaccinare, în centrele MApN au fost imunizaţi medici şi personal auxiliar din întregul sistem medical naţional. Etapa a doua a asigurat vaccinarea personalului eligibil stabilit prin criteriile la nivel naţional şi pe baza aceloraşi proceduri, iar cadrele militare în activitate au dat prioritate seniorilor şi persoanelor vulnerabile aflate în categoriile de risc, afirmă Ciucă.
'Începând cu 15 martie, centrele de vaccinare ale Ministerului Apărării Naţionale vor fi deschise pe aceleaşi criterii stabilite de Comitetul Naţional pentru Coordonarea Vaccinării, atât militarilor, cât şi populaţiei civile. Acest demers este unul normal, fără alte interpretări, cred că este timpul să punem toţi umărul, astfel încât campania de vaccinare asumată de către statul român să fie un succes şi să ne dăm şansa de a ne reîntoarce la normalitate în viaţa de zi cu zi. Sistemul medical militar a fost întotdeauna parte a efortului naţional de asigurare de servicii de sănătate pentru populaţie.'
'Niciodată nu a funcţionat ca un sistem închis, iar datele statistice sunt fără echivoc: din cei peste 65.000 de pacienţi trataţi de Spitalul Militar Central din Bucureşti, în jur de 80 la sută au fost pacienţi civili. La nivelul întregului sistem medical militar, procentul este asemănător pentru anul 2020. Mai mult, aceeaşi proporţie s-a păstrat în ultimele 12 luni şi în ceea ce priveşte tratarea pacienţilor COVID în spitalele militare desemnate ca spitale suport: din cei aproximativ 6.500 pacienţi COVID doar 1.100 provin din rândurile MApN', subliniază ministrul Apărării.
Nicolae Ciucă subliniază că 'Ministerul Apărării Naţionale a fost şi va rămâne o instituţie transparentă în ceea ce priveşte activităţile curente şi mai ales aspectele legate de eforturile de sprijinire a combaterii pandemiei în toate dimensiunile sale'. În ceea ce priveşte vaccinarea membrilor de familie, el reaminteşte că, prin Statutul cadrelor militare, ei sunt arondaţi pentru servicii medicale gratuite sistemului propriu al MApN.
'Nici în asigurarea serviciilor medicale, nici în procesul de vaccinare, nu au fost create privilegii pentru membrii familiilor noastre. Înscrierea lor la vaccinare a fost făcută şi va fi la fel şi în continuare cu respectarea strictă a criteriilor de eligibilitate la nivel naţional. În săptămânile care vin va creşte numărul de doze care vor sosi în România, de aceea este nevoie de un efort concentrat, atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul fiecăruia dintre noi pentru a asigura capacitatea de vaccinare pe măsura volumului de doze.'
'Doresc să le transmit românilor un mesaj de încredere şi speranţă. Suntem una dintre ţările europene cu cele mai bune performanţe în procesul de vaccinare de până acum şi vom face tot ceea ce va ţine de noi să menţinem acest ritm şi această organizare eficientă a procesului', conchide ministrul Apărării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales